Se știe că manichiura este cartea de vizită a oricărei femei, dar interesant este de aflat care sunt preferințele în materie de culori sau felul în care influențează trendurile și acest domeniu. De exemplu, nuanțele de albastru, roșu și nude se regăsesc în topul celor mai bine vândute culori de ojă semipermanentă.
„Putem vorbi despre un set de culori must have al fiecărei manichiuriste, care conține culorile elementare. Sunt culori deja consacrate, folosite în toate sezoanele, independent de trenduri sau gusturi. Nu pot lipsi și nu se demodează: alb, negru, paleta de nuanțe de roșu, roz sau mov, bordeaux, vișiniu și cele nude. Apoi există preferințe care se schimbă în funcție de anotimp: primăvara, predomină fie culorile pastel, fie, la polul opus, culorile foarte vii. Vara devin nelipsite nuanțele de albastru, culorile vibrante, de la galben și fuchsia și până la cele neon. Spre sezonul rece, preferințele se îndreaptă spre culorile închise sau în tonuri asemănătoare cu natura. Iarna, în special în perioada sărbătorilor, roșul devine regele, iar glitter-ul, regina. Culorile glam sunt vedetele, cu siguranță”, a declarat Miruna Isac, trainer Cupio.
Până acum, în acest an, cel mai bine vândute 10 culori ale ojelor semipermanente Cupio au fost: Presidential blue, Hollywood classic, Rose petals, Buttermilk, Classic French, Chocolate Story, Deep Red, Nude is chic, Business lady și Caffe latte. Pe www.cupio.ro sunt disponibile peste 300 de nuanțe.
Ca orice ține de beauty, și manichiura este supusă trendurilor. „Tot mai multe femei, chiar și cele de vârsta a treia, fidele cândva manichiurii clasice, au început să fie interesate de manichiura tehnică. În mod special aș menționa preferința tot mai mare pentru manichiura cu ojă semipermanentă pentru că oferă tot ceea ce caută femeia modernă: timp de lucru scăzut, rezistență și satisfacție pe termen lung din punct de vedere estetic”, completează Miruna. „Foarte apreciați sunt în aceste zile și pigmenții. Aspectul pe care ei îl conferă este uimitor și clar au reprezentat o ieșire din tiparele culorilor obișnuite. Putem obține cu ei sclipiri deosebite, aspect metalic, cromat sau luciu tip oglindă”, declară trainerul.
În ceea ce privește viitorul, trainerul Cupio crede că publicul va prefera tot mai mult simplitatea. „Cred că atenția se va muta pe designul minimalist, vor fi preferate unghiile purtate mai scurt și cu aspect natural. De asemenea, observ un interes tot mai mare pentru culorile atipice – cele care sunt mai greu de denumit. Știm cu toții când ceva ni se pare că e mov, dar parcă, în același timp are și un ton de gri și unul de maro”, spune Miruna Isac.