Emisiunea are şase prezentatori şi îmbină elemente de sit-com* cu informaţii utile
Canalul public de televiziune TVR 2 reia, începând de luni dimineaţa, 18 octombrie, de la ora 8.10, Tonomatul DP2. Emisiunea are un nou format, un nou producător şi o formulă unică de prezentare în peisajul de televiziune actual.
„Conceputa ca un sit-com, emisiunea fuge de stereotipii. Nu vom avea „prezentatori” ci personaje, în care fiecare dintre telespectatori se poate regăsi. Informaţii utile, sfaturi sau întâmplări, toate vor fi „trăite” nu prezentate de cei şase tineri care vor fi gazdele noastre în fiecare dimineaţă.”, spune Aimée D’Albon, producătorul emisiunii. „Prezentatorii – joacă rolul unor prieteni care se hotărăsc să pună pe roate o agenţie de publicitate – vorbesc, glumesc, se tachinează şi dezbat situaţii din viaţa de zi cu zi, din perspectiva personajelor pe care le interpretează. Dialogurile inserează, în ton cu specificul emisiunii, informaţii de interes general – despre mâncare sănătoasă, arhitectură, ecologie, cultură, îngrijire personală, starea vremii, revista presei ş.a.m.d.”, explică D’Albon.
Tonomatul DP2 se difuzează în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul 08.10 – 10.10.
Despre Tonomatul DP2
Tonomatul DP2 este unul dintre cele mai longevive branduri ale TVR 2. Printre prezentatorii emisiunii s-au numărat, de-a lungul timpului, Cătălin Măruţă şi Alina Sorescu.
Scenariul actualului format al emisiunii este o poveste din viaţa unui grup de şase prieteni, care lucrează într-o agenţie de publicitate: Tonomat Production. Prezentatorii Tonomatul DP2 interpretează următoarele personaje: Alec este proprietarul agenţiei, a cărui prietenă se numeşte Diana. Aceasta este geloasă pe Eda, o tânără atrăgătoare, angajată de Alec pe post de specialist PR. Irninis este al treilea personaj feminin – prietenă cu Diana – şi este jurnalistă. Irninis şi Diana îi fac viaţa grea Edei, care lucrează îndeaproape cu prietenul Dianei (Alec). Mihnea, al doilea personaj masculin, este creativul agenţiei, iar Andreas – a treia prezenţă masculină – este prieten cu Alec. Toţi cei şase tineri lucrează la un reality-show. În ciuda relaţiilor încurcate dintre ei, aceştia sunt, de fapt, un grup de prieteni care încearcă să cucerească lumea.
* Sit-com este prescurtarea termenului englezesc de televiziune “television situation comedy”. Este un gen de comedie care plasează personajele într-un mediu comun – cum ar fi acasă sau la serviciu – şi care îmbină dialogurile alerte cu situaţiile comice.