Pe Cătălin Măruţă şi echipa sa de la Tonomatul DP 2 îi aşteaptă o perioadă plină de peripeţii şi probe deoarece şi-au propus să găsească „Miss Mămica”. În săptămâna 26 – 30 martie 2007, Tonomatul DP2 va avea o serie de ediţii dedicate „publicului ţintă", adică mămicilor cu copii mici.
„Săptămâna trecută am iniţiat un concurs de miss pentru mame. Pe adresa de email a emisiunii am primit peste 2.000 de poze ale telespectatoarelor şi ale copiilor lor, fotografii din care s-a realizat o selecţie a celor mai frumoase mămici”, a explicat Cătălin. Săptămâna aceasta, frumoasele mămici vor fi invitate în emisiune şi vor fi susţinute, în cadrul concursului, de vedete care vor împărtăşi publicului din experienţa lor de părinţi şi nu numai. Printre invitaţi se vor afla Nico, Nicola, Radu Ille şi alte câteva vedete.
„Până acum am selectat aproape 20 de mămici, câte 5 pentru fiecare ediţie din săptămână. Pentru că este un concurs de miss, principalul criteriu de selecţie a fost poza trimisă pe email. Şi pentru că au fost foarte multe mămici frumoase, departajarea am făcut-o în funcţie de povestea pe care ne-au trimis-o despre copilul lor”, a detaliat prezentatorul TVR.
Participantele la concurs sunt din toată ţara (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Vaslui, Botoşani, Braşov etc.), dar pe adresa Tonomatului au ajuns şi emailuri ale telespectatoarelor TVRi din Spania, Franţa, Norvegia, Elveţia, Italia etc. În ceea ce priveşte vârstele concurentelor, acestea variază între 20 şi 40 de ani. Câştigătoarele concursului vor fi alese exclusiv de telespectatori, prin voturile exprimate zilnic, prin SMS sau pe forumul deschis special pentru concursul de miss. Mămicile vor trece prin diferite probe: cea mai bună voce – pentru care vor pregăti un cântec de leagăn, cea mai bună povestitoare – pentru care vor „depăna” câte o „poveste de adormit copiii", probe fulger (cum ar fi să răspundă la întrebări de genul: „la câte luni se schimba biberonul, ce temperatură trebuie să aibă laptele” etc).
La finalul săptămânii, va fi desemnată o câştigătoare. „Miss mămica" şi deţinătoarele locurilor doi şi trei vor fi premiate cu obiecte utile pentru copii, iar cele trei „alese” vor primi premiile „biberonul de aur", „biberonul de argint" şi "biberonul de bronz".
Potrivit datelor de audienţă furnizate de TNS-AGB Internaţional, publicul care urmăreşte Tonomatul DP 2 este preponderent feminin – 70,2% la nivel naţional şi 76,1% la nivel urban. Totodată, publicul cu vârste cuprinse între 25-44 de ani reprezintă 25,4% din totalul publicului naţional care urmăreşte această emisiune, respectiv 34,3% din publicul urban. De la începutul lunii martie până în prezent, emisiunea a avut o cotă de piaţă medie de 13,3% la nivel naţional, respectiv 10,1% la nivel urban, fiind în mod constant lider de audienţă pe tronsonul 10.00-11.20.
{mosloadposition user10}