Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tompa Gábor vine la Întâlnirile Yorick

Tompa Gabor la Intalnirile Yorick

Luni, 11 decembrie, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc o întâlnire deschisă cu regizorul Tompa Gábor, cu tema „Artistul față cu lumea globalizată”, în cadrul Întâlnirilor Yorick.

Cunoscutul regizor Tompa Gábor va fi prezent la o întâlnire cu publicul, moderată de criticul de teatru Monica Andronescu, unde va vorbi despre situația artistului într-o lume globalizată, despre realitățile teatrale ale momentului, despre „înstrăinare”, despre mode și tendințe, despre pericolul ideologiei care invadează teatrul, despre (a)normalitatea în care trăim.

Tompa Gabor la Intalnirile Yorick

Tompa Gábor este director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj din 1990, este unul dintre cei mai cunoscuți regizori din România, cu spectacole puse în scenă în teatre din toată lumea, director de program al Facultăţii de Regie la University of California, San Diego. Printre cele mai cunoscute spectacole puse în scenă în România se numără „Hamlet” la Teatrul Național din Craiova, „Cabala bigoților” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, „Woyzeck” la Teatrul Bulandra, sau cele mai recente precum „Vizita bătrânei doamne” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj ori „Biedermann și incendiatorii” la Teatrul German de Stat Timișoara. A pus în scenă spectacole în Ungaria, Serbia, Marea Britanie, Franța, SUA. A primit numeroase premii atât în România, cât și în străinătate.

„Din păcate discursul teatral a adus această divizare: dacă e documentar, e bine, dacă e teatru de artă, e mort și vetust. Și invers… Mi se pare că niciodată n-am mai trăit asta. Deși trăim într-o lume «liberă», discursurile au devenit exclusiv ideologice. Nu se mai vorbește de calitate. Dacă un spectacol este etichetat drept teatru de artă sau tradițional sau realist sau postmodernist, un anumit grup îl agreează și-l poartă pe drapel, iar celălalt îl neagă. Mi se pare un lucru de un primitivism nemaivăzut. Corectitudinea politică e o industrie, exact cum e și lupta împotriva cancerului… Cred că graba de a corespunde unor mode și trenduri este mai mare și mai isterică în teatru decât în altă parte.” (Tompa Gábor)

În cadrul proiectului Întâlnirile Yorick propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți, spectacole sau realități ale teatrului contemporan și ale artelor spectacolului. Printre invitații Întâlnirilor de până acum au fost Victor Rebengiuc, Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Miklós Bács, Alexandru Darie, Oana Pellea, Radu-Alexandru Nica, David Esrig, Răzvan Mazilu, George Banu.

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.