Tohani România anunță că vinul din acest an va fi unul de excepție, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, producția de struguri de calitate superioară fiind în creștere cu peste 20% față de anul precedent. Deși primăvara nu a fost prietenoasă din punct de vedere al temperaturilor și precipitațiilor, vremea s-a menținut caldă și favorabilă pentru soiurile cultivate, strugurii fiind mai echilibrați din punct de vedere al acidității și mai fructați, o asigurare că vinul rezultat din producția de anul acesta va fi unul excepțional.
De la culegere, macerare, fermentare și până la îmbuteliere, la Tohani se folosesc cele mai potrivite tehnici și metode de a pune în valoare ceea ce oferă podgoria de 365 hectare, pentru a reflecta personalitatea fiecărui soi. Anul acesta, deși primăvara capricioasă a pus sub semnul întrebării producția de struguri, apropierea sezonului culesului oferă perspective optimiste asupra vinului ce va purta pe etichetă anul 2021, atât din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ.
Redresarea vremii în iunie a influențat direct calitatea strugurilor de la Tohani, chiar dacă acest lucru a înseamnat amânarea cu câteva săptămâni a culesului, față de o perioadă obișnuită din punct de vedere climatic.
Suntem în plin proces de cules, iar fiecare soi de struguri primește o atenție specială. Apoi, la moșie, selectăm strugurii potriviți pentru fiecare etichetă. Folosim diferite metode de vinificare pentru etichete diferite, tocmai pentru a scoate în evidență calitatea specială a fiecărui soi. Totuși, oricât de mult a avansat tehnologia în acest domeniu, ingredientul care rămâne constant este grija pentru un produs curat, autentic, de calitate superioară, cu care ne mândrim atât în România, cât și pe piața internațională, a precizat Virgil Mândru, CEO și proprietar Tohani România.
Feteasca Neagră, vinul roșu preferat de români
Cantitatea de struguri de calitate superioară ce va fi recoltată #AcasăLaFeteascaNeagră este cu 20% mai mare față de anul precedent. O atenție deosebită este îndreptată către Feteasca Neagră, soiul de vin românesc cu care Tohani își dorește să plaseze România pe harta internațională a vinului. Anul acesta Tohani își propune să mențină producția la aceleași cote ca în 2020, când a depășit 1 milion de sticle de Fetească Neagră.
De altfel, potrivit unui sondaj* recent efectuat online de Tohani la nivel național, peste 50% dintre români ar prefera vinul roșu. Când spun vin roșu, 87% dintre respondenți se gândesc la un soi românesc, iar soiul care le vine imediat în minte este Feteasca Neagră (78%).
Interesul pentru Feteasca Neagră este tot mai mare, atât pe fondul creșterii notorietății acestuia în rândul consumatorului, dar și ca urmare a creșterii calității vinului. Avem aproximativ 100 hectare dedicate acestui soi, o vie în care am investit constant în ultimii 15 ani și care oferă în fiecare an tot mai multe confirmări, atât prin etichetele premiate, cât și prin creșterea vânzărilor. Consumatorii apreciază atât caracteristicile aparte ale soiului, cât și experiența pe care o oferă acesta, experiență pe care încercăm să o împărtășim cu fiecare vizitator ce ne trece pragul aici, #AcasăLaFeteascaNeagră, a mai precizat Virgil Mândru.
În ultimii ani, Tohani România a investit peste 6 milioane de euro în podgoria de Fetească Neagră, linia de vinificație dedicată și susținerea vinurilor produse din acest soi – prin marketing local și prezență internațională. Multiplu medaliat internațional, Apogeum Fetească Neagră, vin născut în podgoria Tohani și produs de microcrama Apogeum, a fost plasat printre 1% cele mai bune** vinuri la nivel mondial.
*Sondaj efectuat online în perioada 1-25 septembrie 2021, cu 366 de respondenți, 52% bărbați.
**Top realizat la nivel internațional prin aplicația Vivino, pe baza review-urilor consumatorilor și specialiștilor în vin din întreaga lume