Tohani România a inaugurat un nou complex de cazare #AcasăLaFeteascaNeagră, ajungând la o capacitate de acomodare a 40 de turiști. Investiția a inclus recondiționarea Conacului regal, păstrând amprenta epocii, și s-a ridicat la peste 5 milioane de euro. Recent a fost demarată cea de-a doua fază a investiției în enoturism, cu o valoare de 1 milion de euro.
Continuând strategia de a plasa Feteasca Neagră, cel mai vândut soi de vin roșu din România, pe harta internațională a vinului, Tohani România a finalizat prima parte a unui amplu proiect de investiții în enoturism. Astfel, începând din luna iunie, capacitatea de cazare în cadrul complexului Tohani a crescut la 20 de camere, putând acomoda până la 40 de turiști. Lucrările de recondiționare au început în anul 2008, iar în toamna anului 2018 au fost deschise către public Conacul, crama și beciul Apogeum, odată cu lansarea proiectului Valahorum. La finalul lunii mai capacitatea de cazare s-a extins cu 14 camere, într-o clădire anexă conacului – purtând numele de Conacul Mic – recondiționată complet.
Așa cum ne-am acordat timp să găsim rețeta pentru cea mai bună Fetească Neagră, nu ne-am grăbit nici cu inaugurarea acestui complex turistic. Ne dorim ca toți cei ce ne calcă pragul să simtă și să devină parte din povestea vinului produs la Tohani, pe o moșie regală, încărcată de istorie. Ne mândrim cu un vin multiplu medaliat la nivel mondial, așa că ne-am dorit ca interacțiunea cu acesta să se facă într-un cadru pe măsură, a explicat Virgil Mândru, CEO Tohani România.
Cei care aleg să se cazeze #AcasăLaFeteascaNeagră pot participa la degustări de vin, urmărind parcursul celei mai apreciate etichete – Apogeum – de la prima medalie și până la cea mai recentă producție. Întreaga experiență este ghidată de un somelier care reușește să combine în abordarea sa povestea, gustul și istoria ce însoțesc vinurile create la Tohani.
De la inagurare și până în prezent, din punct de vedere turistic, gradul de ocupare s-a făcut pas cu pas: pentru weekend-uri avem 100% ocupat, iar intervalul luni – joi este în special căutat pentru team-building-uri și evenimente corporate, a adăugat Virgil Mândru.
Faza a doua a investiției: căsuțe individuale, spa și relaxare în vie
Proiectul de investiții în enoturism inițiat de Tohani Romania continuă și în perioada următoare, când se vor demara lucrările la o nouă soluție de cazare, sub forma unor căsuțe individuale, amplasate la mai puțin de 1.000 de metri de Conacul Apogeum, pe un platou cu vedere asupra viei. Având un design de inspirație scandinavă, fiecare dintre căsuțele din inima podgoriei va putea găzdui până la patru persoane. Complexul, format din 20 de unități de cazare, va include și o zonă de spa și relaxare, integrate armonios în specificul zonei.
Cererea pentru spații de cazare este într-o continuă creștere. Chiar dinainte să deschidem oficial porțile Conacului Mic, aveam solicitări peste capacitatea noastră. Românii devin tot mai interesați de vinul autohton, dar mai ales de povestea din spatele lui. Consumatorii sunt din ce în ce mai rafinați, mai curioși, nu mai sunt cuceriți exclusiv de produs, ci și de experiența pe care o oferă acesta, iar noi, aici, acasă la Feteasca Neagră, oferim această experiență. Mai mult decât atât, odată cu creșterea notorietății acestui soi peste hotare, și turiștii străini devin tot mai intrigați de povestea sa și vin să ne viziteze, a mai precizat Virgil Mândru.
Bugetul alocat celei de-a doua etape a investiției este de 1 milion de euro, iar proiectul este în faza de aprobare. Potrivit estimărilor, acesta urmează a fi dat în folosință în anul 2023.
În ultimii ani, Tohani România a investit peste 6 milioane de euro în podgoria de Fetească Neagră, linia de vinificație dedicată și susținerea vinurilor produse din acest soi – prin marketing local și prezență internațională. Producția de anul trecut a atins un nou record, fiind îmbuteliate 1 milion de sticle de vin cu eticheta Fetească Neagră, iar în 2020, aceasta a reprezentat 75% din totalul de vin roșu vândut de Tohani. Multiplu medaliat internațional, Apogeum Fetească Neagră, vin produs de Crama Apogeum, a fost plasat printre 1% cele mai bune* vinuri la nivel mondial.
* Top realizat la nivel internațional prin aplicația Vivino, pe baza review-urilor consumatorilor și specialiștilor în vin din întreaga lume.