Cei şase membri ai trupei TODOMONDO aleşi să ne reprezinte la finala Eurovision 2007 din 12 mai de la Helsinki se întorc la cel care le-a „purtat noroc” pe durata selecţiei naţionale, Viorel Şipoş. La TVR 2, vineri seară, Bogdan, Andrei, Kamara, Ciro, Vlad şi Valer sunt invitaţii lui Viorel la COOLmea distracţiei.
Obişnuit să-şi descoase invitaţii, Viorel află de la reprezentanţii noştri informaţii mai puţin cunoscute despre ei. Povestea piesei Liubi, Liubi, I Love You ne va fi dezvăluită de cei şase, vom afla cum s-a simţit fiecare dintre ei pe perioada celor trei săptămâni în care s-a desfăşurat selecţia naţională şi, mai ales, prin ce emoţii au trecut în seara finalei. Cei care sunt curioşi să vadă cum se desfăşoară o şedinţă foto într-un studio profesionist au ocazia să-l vadă pe Zoltan Lorencz la treabă, alături de Costin Voicu, stilistul ales de TVR pentru TODOMONDO.
Sâmbătă seară, pe TVR 1, trupa va fi prezentă alături de îndrăgita gazdă Andreea Marin Bănică şi simpaticul Gabriel Coveşeanu la prima ediţie din acest sezon a emisiunii Surprize, surprize… Veţi asculta melodia Liubi, Liubi, I Love You şi veţi afla surprizele trăite de cei şase membri ai trupei.
{mosloadposition user10}