La final de toamnă, lungă, blândă, însorită, e vremea culesului roadelor de peste an. Un an bogat în jocuri, muncă, excursii, un an la Teatrul Vienez de Copii.
Copiii, 55 de “actori” mari şi mici, au purces la treabă încă din martie, zor-nevoie să se deprindă cu scriitura lui Goldoni. Grea misie, dar ambiţia e mare: copiii noştri – de la opincă la vlădică, căci ne mândrim cu o trupă care cuprinde toate vârstele de la 7 la 18 ani – au acceptat un pariu serios: montăm clasici! Da, chiar şi în 2011 se mai găsesc copii gata să sacrifice patru ore de calculator pe săptămână pentru a redescoperi bogăţia şi frumuseţea limbajului şi unde mai găseseşti aşa comori de limbaj ca la clasici? Nu-i vorbă, se pricep şi la tehnică, sunt activi şi pe grupul de facebook şi mai ales când vine vorba de măzgălit afişele…
Ce să mai lungim vorba, de 5 luni încheiate se lucrează, mai în joacă, mai în serios, la “Gâlcevile din Chioggia”. Alchimia e complexă, căci nu te poţi iniţia orişicum, sunt mai multe etape de parcurs şi numai sub ochii atenţi ai maeştrilor – actorii coordonatori: mai intâi se ia trupa de copii şi se încing nişte jocuri de răsună teatrul, dar nu mai mult de două săptămâni, să nu dea trupa în clocot prea de timpuriu; când creşte temperatura, se introduce uşor, abia băgat de seamă, textul piesei, dar ca să nu facem mare tam-tam în jurul lui, se distrage atenţia cu nişte lecţii de respiraţie, voce, ritm, atenţie, improvizaţie, aşa, ca la o lună; dupa ce a dospit povestea pescarilor şi a fetelor de măritat din Chioggia, începem să creştem spectacolul, să-l frământăm, să-l punem în tavă, şi după aceea îl mai lăsăm să stea un pic, preţ de o vacanţă de vară; munca e îmbogăţită cu ingrediente alese: o excursie la Sinaia, o tabără în Austria, să ne dam prilej şi de petrecere; iar toamna ne scuturăm de visare şi ne aruncăm din nou în sala de repetiţii, sală nouă, care abia asteaptă trupa plină de voioşie: cu energie, cu emoţii, cu repetiţii mai lungi, cu apropierea datei de spectacol; mai punem, aşa, în fuga mare, o scenă, un decor, nişte costume şi câteva cutii cu recuzită, o echipă tehnică serioasă şi câteva sute de persoane în public.
Şi de-acum să te ţii spectacole!… opt la număr. N-ar strica să intraţi pe site-ul teatrului: www.teatrulvienezdecopii.ro şi să cercetaţi toată istoria. Dar şi mai bine ar fi să veniţi şi să vedeţi cu ochii voştri, că doar ne gasiţi la Teatrul de pe Lipscani (pentru novici – pe strada Lipscani, nr. 53) şi pe 20 şi pe 21, 22, 30 octombrie şi pe 4,5 şi 6 noiembrie.
Departe de noi vreun gand de laudă de sine, însă e musai să vă spunem că toată alchimia de care vă spuneam mai devreme nu ţinteşte către spectacol, cu toate că spectacolul face parte din poveste, ci declanşează şi unge un mecanism mult mai subtil, ceva ce psihologii – ce tagmă lipsită de imaginaţie! – s-au hotărât să denumească “abilităţi cognitiv-comportamentale”. Chestiunea a fost studiată ştiinţiific, măsurată, definită, concluzionată: copiii devin mai atenţi, au ţinere de minte mai bună, sunt mai conştienţi de corpul lor, mai concentraţi, mai încrezători, iar pentru cine vrea mai multe detalii, avem o carte intreaga de citit!
Va aşteptăm cu drag pe când va fi toamna mai aurie, să numărăm împreună spectacole cu copii pe scenă!
