Tony Mott
Editura Tritonic
Brașovul nu va mai fi niciodată la fel după ce vei citi această carte.
Minunatul oraș de la poalele Tâmpei este locul în care se desfășoară acțiunea din romanul Toamna se numără cadavrele, al doilea din seria Gigi Alexa.
Thriller-ul are un ritm alert – cadavrele apar unul după altul și nu pare a exista o legătură între ele. Gigi, medic legist care a primit aprobarea de a colabora cu poliția în situații deosebite, consideră că există totuși o conexiune între cazuri.
Puțini cititori vor găsi legătura înainte de a fi prezentată de autoare prin intermediul eroinei. Ba chiar se poate spune că le va fi mult mai ușor celor care vor citi romanul să descopere personajul negativ, autorul crimelor, decât să anticipeze motivul și conexiunea între omoruri.
În carte există și elemente care contribuie la creionarea profilului psihologic al personajului principal. Sunt multe (chiar foarte multe) trimiteri la întâmplările din primul volum al seriei și la relația cu fostul șef, revenit acum să supervizeze ancheta de la Brașov. E drept, chiar dacă nu ați citit primul volum al seriei, puteți deduce faptele și lectura ușor romanul de față. Există și informații despre familia lui Gigi, copilăria ei și relația cu părinții, toate menite a ajuta cititorul să înțeleagă mai bine personajul principal și acțiunile și gândurile sale.
Acțiunea este ancorată în realitate – întâmplările se petrec în locuri care există în Brașov. Mai mult decât atât, se fac trimiteri la premierul în funcție în momentul desfășurării acțiunii și la un caz foarte cunoscut – cel de la Caracal. De altfel, autoarea își face cunoscute pe larg părerile tranșante în legătură cu acest caz prin intermediul unuia dintre personajele romanului.
Toamna se numără cadavrele este un roman care poate fi citit ușor indiferent de anotimp. Intriga este captivantă, iar motivația criminalului dezvăluită suficient de târziu cât să te prindă acțiunea.
După lectură, este foarte posibil să vrei să vizitezi Brașovul – pentru a vedea unde au avut loc diverse întâmplări din roman sau pur și simplu pentru a respira aerul de munte și a te bucura de oraș și de perspectiva minunată de pe vârful muntelui.