Actriţa din telenovela “Narcisa-Iubiri nelegiuite” s-a apucat de rafting
Ioana Picoş, frumoasa actriţă din telenovela difuzată de postul Antena 1 are parte de o toamnă aventuroasă! Dacă mulţi dintre români ar prefera în această perioadă confortul propriului cămin, actriţa a decis că acum este momentul senzaţiilor tari! De curând, Ioana s-a apucat de rafting chiar în ciuda temperaturilor nu tocmai confortabile.
Foarte bine echipată şi ghidată de instructor, Ioana nu s-a temut să încerce acest sport deşi cerinţele apărute pe parcurs i-au solicitat destul de mult curajul. Aşadar, s-a încumetat să urce în raft şi să facă faţă râului cu toate pericolele sale: a făcut slalom printre bolovani, răsturnări controlate, s-a aruncat de pe stânci, a testat forţa curenţilor şi a suportat cu stoicism frigul, chiar şi atunci când a rămas în costum de baie la temperaturi destul de scăzute.
“Mi-a plăcut la nebunie! Ce am făcut acum este doar începutul, un test să-mi pot da seama ce înseamnă adrenalina. Deşi am mai practicat şi cartingul, o sursă de senzaţii tari, pot spune că aceasta este prima dată când încerc un sport mai aventuros. În planurile de viitor s-ar putea să intre şi sărituri cu paraşuta”, a declarat frumoasa actriţă.
Tot cu ocazia acestei sesiuni de rafting, Ioana a profitat şi de posibilitatea de a vizita zona din apropierea râului Siriu, pe care nu s-a putut abţine să o cureţe de peturi. Aflată la o cascadă, Ioana şi-a folosit umbrela deschisă pentru a strânge peturile din apă. Peturile le-a aruncat la gunoi abia în Bucureşti, transportându-le până acolo în portbagaj.