Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Toamna aceasta este anotimpul iubirii, la DIVA

„Mâncați, beți și vă căsătoriți” (Eat, Drink and Be Married)

În luna septembrie, fanii genului romantic sunt invitați să se delecteze cu o mulțime de povești de dragoste la DIVA. Televiziunea celor plin de pasiune și emoție aduce o serie de filme de dragoste difuzate unul după altul de luni până vineri, de la ora 14:00. Aceasta înseamnă un total de 40 de filme, dintre care 12 premiere!

Acestea din urmă sunt:

4 septembrie, de la ora 14:00 – „Roman de dragoste” (Romantic Friction, 2023), în care Lea (Julie Roy) se dă drept autoarea unui celebru roman de dragoste, scris de fapt de Michael (Brandon Santana), un scriitor snob;

5 septembrie, de la ora 14:00 – „Scrisori de dragoste” (Sincerely, Yours, Truly, 2020), în care Hayley (Natalie Hall) descoperă niște scrisori și un inel de logodnă, apoi începe o corespondență care-i va schimba viața;

6 septembrie, de la ora 14:00 – „Totul pentru dragoste” (All for Love, 2017), în care Jo (Sara Rue) se documentează pentru viitorul ei roman de dragoste, alături de un membru Navy SEAL, Colin (Steve Bacic); asta după ce ultima ei carte a fost plină de greșeli despre pompieri, iar editoarea ei insistă să facă treaba mai bine, de data asta;

11 septembrie, de la ora 14:00 – „Concurs pentru nuntă” (The Wedding Contest, 2023), în care Taylor (Nikki McKenzie) și Ben (Giles Panton) se întrec în idei complet diferite, pentru viitoarea nuntă a unor logodnici;

„Mâncați, beți și vă căsătoriți” (Eat, Drink and Be Married)

12 septembrie, de la ora 14:00 – „Mâncați, beți și vă căsătoriți” (Eat, Drink and Be Married, 2019), în care doi logodnici sunt pe cale să-și anuleze nunta, iar fratele mirelui (Jake Foy) face tot posibilul pentru a evita dezastrul; în ajutor îi sare Billie (Jocelyn Hudon), proprietara unei companii de donații care ajută mirii cu probleme financiare;

13 septembrie, de la ora 14:00 – „Cu dragoste, pentru tine” (Made for You, with Love, 2019), în care Amanda (Edy Ganem) vinde rochii de mireasă second-hand mireselor cu venituri modeste, dar nu crede că va găsi vreodată iubirea; nici măcar atunci când cunoaște bărbatul perfect (Brendon Zub);

18 septembrie, de la ora 14:00 – „Prietenul perfect” (Mr. Pawsitively Perfect, 2023), în care un designer de mobilier (Jamie Spilchuk) adoptă un câine de care Daisy (Christine L. Nguyen) avea grijă temporar; dar aceasta se teme că l-a adoptat doar ca să-și schimbe imaginea;

19 septembrie, de la ora 14:00 – „Dragoste pe mare” (Love at Sea, 2018), în care Olivia (Alexa PenaVega) trebuie să organizeze o croazieră culinară de lux, dar dă peste un colaborator începător (Carlos PenaVega, soțul actriței, în realitate), care vine cu propriile idei;

20 septembrie, de la ora 140:0 – „Fiul brutarului” (The Baker’s Son, 2021), în care Matt (Brant Daugherty) este pasionat de pâine, dar începe să nu-i mai iasă aluatul la fel, iar prietena lui din copilărie, Annie (Eloise Mumford), îi vine în ajutor;

25 septembrie, de la ora 14:00 – „Chef sub acoperire” (With Love, Your Sweetly Salted, 2023), în care criticul culinar Alison (Lanie McAuley) e trimisă să lucreze sub acoperire pentru un chef (William Martinez) al cărui restaurant l-a distrus, într-o recenzie;

26 septembrie, de la ora 14:00 – „Acasă la tine” (Sister Dating Swap, 2023) în care surorile Helena (Megan Hutchings) și Rachel (Lauren Collins) fac schimb de case pentru două săptămâni;

27 septembrie, de la ora 14:00 – „Dragostea după Emilia Bloom” (Love, Classified, 2022), în care scriitoarea titulară de romane de dragoste (Melora Hardin) reintră în viața copiilor ei, care caută iubirea într-o aplicație online axată pe anunțuri secrete.

La DIVA, luna septembrie va fi una plină de emoție și finaluri fericite perfectă pentru telespectatorii pasionați. Cele 40 de filme romantice (dintre care 12 sunt difuzate în premieră în România la televiziunea DIVA) își așteaptă fanii de luni până vineri, de la ora 14:00!

Televiziunea DIVA este disponibilă pe poziția 84 în grila DIGI digitală, poziția 47 în grila DIGI satelit, poziția 27 în grila DIGI analog, poziția 203 în grila ORANGE, poziția 102 în grila VODAFONE și poziția 30 în grila FOCUS SAT.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.