pentru al şaselea an consecutiv
160 de filme, 40 de ţări, 10 zile
Respectând tradiţia din ultimii ani, TNT a fost partener al Festivalului de Film Transilvania (TIFF), care s-a desfăşurat atât la Cluj-Napoca (1 – 10 iunie), cât şi la Sibiu (4 – 10 iunie). Timp de o săptămână şi jumatate au rulat filme eveniment, laureate ale celor mai importante festivaluri europene şi internaţionale (printre care şi premiera în România a filmului caştigător al Palme D’Or la Cannes – „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu).
„Suntem obişnuiţi să lucrăm sub presiunea timpului, iar în cazul festivalului, solicitările au fost pe măsură. Majoritatea filmelor a participat la competiţii pe diverse continente, iar cele premiate au fost, firesc, aşteptate după doar câteva zile, la Cluj ori la Sibiu, de către spectatorii români. TNT a oferit resurse, conexiuni şi consultanţa necesară, pentru ca producţiile cinematografice cele mai noi şi mai valoroase să ajungă pe ecrane la timp. Ne considerăm privilegiaţi că am susţinut şi anul acesta un eveniment cinematografic de o asemenea importanţă”, a declarat Bogdan Enache, Country General Manager TNT România.
„Suntem bucuroşi să vedem că succesul TIFF-ului creşte de la un an la altul, numărul spectatorilor a ajuns să fie de aproape 4.000 în fiecare zi de festival, iar filmele au fost difuzate în acest an atât la Cluj, cât şi în Sibiu, Capitala Culturală Europeană 2007. Ceea ce se cunoaşte mai puţin este amploarea eforturilor „din culise” ale organizatorilor, a căror reuşită depinde de fiecare membru al echipei”, afirmă Corina Stan, Preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc, iniţiatoare a acestui important proiect cultural.
„Din momentul în care o peliculă emoţionează spectatorii de la Veneţia, San Sebastian sau Toronto şi până la cel în care primeşte Trofeul Transilvania într-o sală din Cluj, este acum un interval de timp foarte scurt, care ne face, odată în plus, să luam parte împreună la standing ovations”, adaugă Enache.
TIFF 2007 şi-a desemnat câştigătorii, în cadrul unei ceremonii desfaşurate în prezenţa unui număr de aproximativ 1.000 de invitaţi, iar pelicula chilianului Sebastian Campos „La Sagrada Familia" („Sfânta Familie”) a fost distinsă cu marele premiu al festivalului.
{mosloadposition user10}