12:00 Economy Express – o premieră pe piaţa serviciilor cu timp de livrare garantat,
in condiţii de eficienţă a costurilor
TNT a anunţat la sfârşitul acestei săptamâni lansarea unei noi game de servicii naţionale sau internaţionale, disponibile oriunde in lume.
Se adaugă astfel ofertei existente două noi servicii de livrare în timp garantat –10:00 Express şi 12:00 Economy Express. Noile soluţii vin în întâmpinarea solicitărilor clienţilor, pentru care livrarea la primele ore ale dimineţii este esenţiala, punând la dispoziţia acestora mai multe opţiuni decat orice alt competitor. În mod special, serviciul 12:00 Economy Express reprezintă o premieră pe piaţa de curierat, oferind clienţilor o soluţie care sa fie, în acelaşi timp, rapidă şi sigură din punct de vedere al livrării în prima parte a zilei şi eficientă din punct de vedere al costurilor. Atât 10:00 Express, cât şi 12:00 Economy Express sunt disponibile în întreaga reţea internaţională TNT, inclusiv in Romania, începând de pe 17 septembrie.
Noua gamă a fost creată în urma concluziilor unui studiu amplu asupra a peste 7.500 de utilizatori ai serviciilor express. Rezultatele acestei cercetări de piaţă au demonstrat că, în afară de rapiditate, siguranţă şi capacităţi operaţionale, partenerii noştri îşi doresc să poată opta pentru soluţia de transport care li se potriveşte, menţinând un grad ridicat de control pe tot parcursul transportului. Noile opţiuni de livrare în prima parte a zilei, împreună cu un întreg set de soluţii cu valoare adăugată, constituie astfel un răspuns direct la solicitările clienţilor.
„Oferim o noua deschidere pentru companiile cu puternic impact asupra mediului de afaceri romanesc şi, totodată, estimăm o creştere importantă a performanţei şi tranzacţiilor comerciale ale acestora ”, a declarat Bogdan Zafiu. „Este esenţial in ziua de astazi să poţi garanta partenerilor livrarea unor produse sau componente cheie în timp util ca acestea să fie prelucrate şi expediate către consumatorii finali. Majoritatea companiilor fac parte dintr-un adevarat lanţ de distribuţie, iar flexibilitatea şi siguranţa sunt factori cheie în derularea afacerii. Prin oferta noastra actuală, dăruim de fapt încredere şi siguranţa unei zile de succes”.
Începând chiar de luni, atât expedierile naţionale, cât şi cele internaţionale ale companiilor din România vor putea ajunge înainte de 9:00, 10:00 sau 12:00 la destinaţia dorită din cele mai importante oraşe de pe toate continentele, printr-un simplu apel la TNT Contact Centre (3034567).
{mosloadposition user10}