Raftul colecțiilor de istorie al Editurii Corint s-a îmbogățit recent cu trei volume valoroase: Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș, Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 de Mariana Neț și Prin cetatea lui Bucur. Trecutul viu de Pia Alimăneștianu. În pregătire, luna aceasta: Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan de Zarghuna Kargar.
Volumul de memorii Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan, apărut în colecția Corint Istorie Autori Români, plasează presa românească în compania selectă a mass-mediei preocupate de conflictele recente care au influențat mersul istoriei.
Într-un ritm alert, autorul relatează numeroase situații-limită prin care a trecut alături de alți jurnaliști străini interesați să afle și să transmită, ca și el, cele mai proaspete informații. Este un mediu plin de pericole, unde zilnic își riscă viața ziariști, cameramani, soldați, civili. Volumul se adaugă unei liste foarte scurte de lucrări cu acest profil în spațiul românesc, într-un domeniu care nu are tradiție în România, așa cum se întâmplă în Occident.
În afara consemnărilor pline de emoție și de suspans, cartea conține și zeci de pagini de analiză profundă și de mare finețe a unui spațiu geografic prea puțin cunoscut în România, despre complicatul univers politic local, cu conflictele lui seculare dintre șiiți și sunniți, despre afirmarea mișcărilor religioase și laice și a terorismului, despre fenomenul Primăverii Arabe. Foarte interesante pentru cititorul român sunt și paginile referitoare la contribuția armatei române în conflictele din Irak și Afganistan. De altfel, autorul s-a deplasat în câteva misiuni împreună cu soldații români. În Prefață, bine-cunoscutul jurnalist Marian Voicu insistă asupra rolului acestui volum în peisajul editorial românesc și asupra atmosferei generale a cărții: „Cătălin Gomboș a fost printre primii jurnaliști din lume care au relatat despre capturarea lui Saddam Hussein sau despre torturile de la Abu Ghraib. […] Moartea e la fiecare pas. Mortiere, mine artizanale, mașini-capcană, tiruri de arme automate. Moartea are un miros greu, dulceag – este carnea de om arsă, iar alături se poate afla un restaurant plin unde clienții mănâncă pui și kebab.”
În volumul Au fost odată două orașe. New York și București la 1900, apărut în colecția Corint Istorii Urbane, autoarea, prof. dr. Mariana Neț, cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, tratează procesul de autoreflectare în care erau implicate orașele New York și București în perioada care s-a scurs între sfârșitul Războiului Civil American și izbucnirea Primului Război Mondial, interval care se suprapune domniei lui Carol I (1866–1914).
Cartea este ediţia a doua, revizuită, de data aceasta în limba română, a volumului Once Upon Two Cities. A Parallel between New York City and Bucharest by 1900, apărut la editura americană Common Ground în anul 2016.
Ghidurile, cărțile de bucate și codurile de conduită conțin câte o ideologie implicită, oferindu-le cititorilor modele pentru a-și construi identitatea. Cărțile poștale ilustrate, filmele și muzica se bazează pe un alt tip de coduri: spun povești prin imagine și sunet, nu prin scris. Ideologia lor este însă identică aceleia care stă la baza textelor scrise. Mesajul implicit al textelor vizuale poate fi formulat în modul următor: Priviți ce frumos e orașul vostru și iubiți-l! Priviți-vă concetățenii, oamenii din toate stările! Priviți străzile, fiți atenți la oameni și observați cum arată cartierele. „Regizorul” din spatele scenei este voința politică datorită căreia orașul vostru – sau măcar unele dintre cartierele acestuia – arată așa cum vă apare el acum. Depinde de voi, locuitorii, cetățenii lui, să aveți grijă de această imagine și să o transformați într-o realitate pe termen lung!
Volumul Prin cetatea lui Bucur. Trecutul viu, apărut în colecția Istorie cu blazon, reunește cele două scrieri publicate inițial de Pia Alimăneștianu în 1940. Ele au elemente comune, dar se deosebesc ca viziune şi tehnică narativă. Așa cum precizează îngrijitoarea volumului, Monica Pillat, cele două părți ale cărții amintesc de atmosfera nuvelelor lui Ion Slavici, de pitorescul drumeţiilor lui Calistrat Hogaş, dar şi de melancolia unor creaţii ale lui Mihail Sadoveanu.
Schiţele Piei Alimăneştianu evocă oameni şi locuri din Cetatea lui Bucur și îşi amplifică întinderea şi orizontul observaţiei în Trecutul viu. Textul Din tinereţea lui Sandu Cintianu, dedicat lui Alexandru Alimăneştianu, „poate fi considerat un micro-roman biografic, urmărind cu nuanţare şi dramatism formarea unei personalităţi. Pia Alimăneştianu intră cu dezinvoltură în rolul personajului masculin, compunând naraţiunea la persoana I”.
Celelalte scrieri din partea a doua a cărții, Trecutul viu, „tind să transforme treptat schiţele în nuvele mai complexe, analiza comportamentală cedând locul introspecţiei”. Textele Piei Alimăneştianu degajă ataşament față de locurile natale, în special față de Vila familiei Brătianu de la Florica, și de oamenii care le-au dat viață: câteva generații de Brătieni, de la fondatorul Ion C. Brătianu, tatăl Piei, până la nepotul său de fiică, poetul Ion Pillat.
Cea mai impresionantă parte a acestui ciclu este constituită de cele 35 de Scrisori din Florica, scrisori dedicate lui Ion Pillat, nepotul preferat al autoarei, scrisori care nu au fost expediate niciodată. Atașamentul față de acest nepot a fost atât de profund, încât, după arestarea lui Ion Pillat, în 1959, Pia nu a mai vrut să mănânce şi nici să bea apă, pentru a-şi grăbi plecarea. A murit în ziua de 12 octombrie 1962.
Scrierile Piei Alimăneştianu sunt mici opere de artă, prin valoarea documentară a evocării vieţii de altădată, iar scrisorile au un farmec deosebit, din care reies tăria şi sfâşierile sufletești.
În pregătire!
Luna aceasta, așteptăm în colecția Corint Istorie volumul Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan de Zarghuna Kargar.
Impresionantă și revelatoare, cartea face cunoscută publicului larg viața plină de vicisitudini a unor femei afgane. Autoarea le dă pentru prima oară prilejul să spună cu vorbele lor propria poveste: de la foarte tânăra mireasă oferită ca plată cu scopul de a pune capăt unei dispute între familii până la femeia care a țesut toată viața covoare într-o încăpere întunecoasă, plină de praf și de la fata care a fost crescută ca un băiat până la văduva evitată de ceilalți membri ai comunității.
Cele treisprezece istorisiri cu profund caracter intim, înduioșătoare, triste chiar, dar și dătătoare de speranță dezvăluie suferințele și, în același timp, forța unor personaje care fac parte dintr-o societate profund religioasă și tradițională și care, prin curaj, se dovedesc a fi un exemplu pentru femeile de pretutindeni.
