Pandemia de COVID-19 a produs schimbări semnificative în viața noastră de zi cu zi și a introdus în rutina noastră un nou accesoriu nelipsit: masca de protecție. Modalitatea de transmitere a virusului SARS-CoV-2, precum și gradul înalt de contagiozitate au transformat masca de protecție într-un instrument indispensabil în lupta împotriva pandemiei. Haideți să aflăm împreună care sunt tipurile de măști medicale, cui îi sunt destinate și cum faci să o alegi pe cea potrivită pentru tine.
Care sunt tipurile de măști?
sursa foto
Există mai multe tipuri de măști pe care le poți folosi pentru a te proteja pe tine și pe cei din jur de infecția cu SARS-CoV-2.
Măștile din material textil
Acest tip de mască poate fi confecționat din diferite materiale, însă este important ca acestea să fie respirabile, să fie echipate cu clemă care să permită fixarea pe nas și să nu permită trecerea luminii.
Măștile de unică folosință
Măștile de unică folosință sunt confecționate din material nețesut, au mai multe straturi și sunt echipate cu clemă care permite fixarea pe nas. Spre deosebire de măștile din material textil, cele de unică folosință trebuie aruncate dacă se udă sau se murdăresc, neputând fi refolosite.
Măștile de unică folosință trebuie să respecte standarde de calitate și sunt clasificate la rândul lor în mai multe categorii, în funcție de specificații:
- măștile de tip 1 sunt măști confecționate din 3 straturi, cu eficiență de filtrare a bacteriilor de 95%;
- măștile de tip IIR au, de asemenea, 3 straturi, dar asigură o eficiență de filtrare a bacteriilor mai bună, de 98%. În plus, acestea sunt impermeabile;
- măștile FFP2 sunt echivalente cu măștile N95, au o eficiență de filtrare de minim 94% și o durată de viață de 3-8h, în funcție de condițiile de mediu;
- măștile FFP3 sunt confecționate din materiale mai groase comparativ cu măștile FFP2, au o eficiență de filtrare de minim 99% și sunt echipate cu o valvă care să permită respirația.
Cum alegi tipul de mască?
Pentru a face față pandemiei de COVID-19, resursele de echipament medical de protecție trebuie să fie utilizate judicios. Din acest motiv, măștile de tip FFP2 și FFP3 sunt recomandate spre a fi folosite pentru protecția personalului medical, în timp ce măștile medicale tip 1 sau tip IIR, precum și măștile din material textil sunt destinate publicului larg.
În concluzie, masca de protecție este unul dintre cele mai importante elemente utilizate în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2. Este esențial să te asiguri că masca de protecție pentru care optezi respectă standardele de calitate impuse de Organizația Mondială a Sănătății, așa cum sunt consumabilele medicale de la LimeMedical.
Surse informative
World Health Organization. Technical specifications of personal protective equipment for COVID-19. 13 Nov 2020.
Bissett, Julie. “COVID-19: A Guide to Face Masks.” DentalNursing, 29 Apr. 2020, www.dental-nursing.co.uk/news/covid-19-a-guide-to-face-masks.
“Types of Masks.” Centers for Disease Control and Prevention, 28 May 2021, www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/prevent-getting-sick/types-of-masks.html.