Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România, anunță investiții de 4 milioane de euro pentru anul acesta.
Compania a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 23 milioane de euro, în creștere cu circa 7% față de anul precedent. Pentru acest an, Rottaprint estimează o creștere de două cifre a veniturilor.
Investițiile prevăzute pentru anul în curs vor fi direcționate pentru dezvoltare software, siguranța angajaților, utilaje prin care se va reduce impactul producției asupra mediului, implementarea unui sistem performant de colectare selectivă, dezvoltarea liniilor de producție pentru etichetele inteligente, precum și finalizarea procesului de certificare pentru siguranța alimentară conform schemei FSSC 22000.
În 2019, compania a derulat investiții de 1,5 milioane de euro în extinderea parcului de utilaje, echipamente pentru dezvoltarea unor noi linii de producție precum cea a cartonașelor promoționale înfoliate sau a capacelor de aluminiu cu embosare pe margine (rim emboss) și software.
„În 2020, vom continua dezvoltarea liniilor de fabricație pentru noile categorii de produse intrate în portofoliul Rottaprint și ne întărim angajamentul de a asigura o producție eficientă și prietenoasă cu mediul.
Toate aceste investiții, cumulate cu realizările anului trecut, vin în sprijinul optimizării fluxului de producție intern și extinderea gamei de produse, fapt pentru care putem estima o creștere a cifrei de afaceri de două cifre până la finalul anului”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint.
Potrivit datelor companiei, cele mai solicitate produse de către clienții Rottaprint în 2019 au fost: etichetele autoadezive, capacele de aluminiu și etichetele fabricate din folie termocontractibilă.
În ceea ce privește topul industriilor pentru care producătorul român a livrat anul trecut, acesta este condus de industria alimentară și a băuturilor răcoritoare, urmată de vinuri și industria de retail.