Tinerii actuali şi fosti membrii ai AIESEC România, din Bucuresti si din tara, au participat la festivitatea de premiere ce a avut loc vineri, 13 aprilie în incinta Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) – sala Al I Cuza, et. 4, ora 19,00. Evenimentul „Entrepreneurship and Leadership Awards” a prilejuit recunoaşterea contribuţiei celor mai merituoşi foşti membrii ai organizaţiei, care au valorificat cu rezultate deosebite cunostinţele şi competenţele dobândite ca membri AIESEC. Sunt un exemplu de urmat pentru cei ce fac parte în prezent din asociaţie care la rândul lor au misiunea să ducă mai departe valorile AIESEC: leadership, iniţiativă, integritate, diversitate, excelenţă, participare, sustenabilitate.
Premiile care s-au acordat au acoperit 3 categorii: leadership – a luat cuvântul şi premiul a fost înmânat de către dna Alexandra Gătej (Chairman Unilever SCE), spirit antreprenorial – pentru care au spus câteva cuvinte dnii Ciprian Lopata (CEO Arco Real Estate) şi Florin Luca (HR Manager BRD GSG) iar ultima categorie a fost reprezentată de contribuţia la dezvoltarea şi bunul renume al AIESEC – au vorbit dnii Oltea Ceraceanu (Recruitment Manager Coca Cola HBC) şi Cosmin Alexandru (Managing Partner Brandivia).
“AIESEC oferă o platformă de oportunităţi care atrage şi dezvoltă tineri cu potenţial de leadership, aptitudini multifuncţionale, eficacitate, proactivitate, abilitatea de a gândi global, de a lucra în diverse medii, responsabilitate socială. Acest lucru diferenţiază oamenii AIESEC de ceilalţi studenţi şi absolvenţi, aceasta este diferenţa pe care o face AIESEC. Cei pe care i-am premiat în seara de 13 aprilie au valorificat din plin aceste oportunităţi şi au ajuns în top” afirmă Ioana Dolcoş, Preşedinte AIESEC România.
Gala de premiere „Entrepreneurship and Leadership Awards” a fost urmată în zilele de 14 şi 15 aprilie – sambată& duminică de cel mai mare eveniment studenţesc al anului „Leaders of Tomorrow” la Casa de Cultură a Studenţilor (Preoteasa). Manifestarea a prilejuit participarea membrilor AIESEC din cele 13 centre universitare din ţară la work-shopuri pe teme de carieră, leadership, antreprenoriat. De asemenea, au susţinut prezentări 10 din companiile de elită de pe piaţă cu strategiile& obiectivele pe termen mediu şi lung specifice, politica de resurse umane agreată de compania respectivă, oportunităţile pentru tinerii absolvenţii, trasee de carieră.
Echipa AIESEC Romania multumeste partenerilor celor 2 evenimente: parteneri principali – Arco Real Estate, BRD GSG, partenerilor – ING Romania, Kraft Foods, Allianz Tiriac – Asigurari SA, Saatchi& Saatchi, E-on si XEROX, precum si partenerului media – revista Cariere. “Invitam acesti distinsi parteneri sa ne fie alaturi si la manifestarile pe care le vom organiza in viitor.”
{mosloadposition user10}