Durerea în gât este unul dintre cele mai frecvente (și mai neplăcute) simptome care apar în special în sezonul rece. În special, nu exclusiv! Majoritatea durerilor de gât sunt cauzate de infecții sau de factori de mediu precum aerul uscat, și în funcție de porțiunea afectată, poate fi vorba despre faringită, amigdalită sau laringită. Faringita – specifică răcelii și gripei – provoacă inflamație și durere în gât, amigdalita reprezintă inflamarea și înroșirea amigdalelor (țesutul moale din spatele gurii), iar laringita este inflamarea laringelui.
Tocmai pentru că durerea în gât este atât de neplăcută, agravându-se la înghițire, găsirea rapidă a unui remediu devine obiectivul principal pentru persoana afectată. Iar medicina populară, eminamente naturistă, are câteva soluții care au rezistat în timp pentru că și-au dovedit eficiența. Mierea, de exemplu, cu proprietățile ei antiinflamatorii, antimicrobiene și antioxidante, s-a aflat mereu pe primul loc. Poate și pentru că este atât de bună la gust… Un alt remediu, mai puțin plăcut, însă, este gargara cu soluție salină, care reduce inflamația și subțiază mucusul.
Cu mult mai simplu, mai eficient și chiar mai plăcut în tratamentul afecțiunilor inflamatorii ale gâtului cauzate de infecții virale sau bacteriene și ca suport în tratamentul faringitei, stomatitei, inflamației amigdalelor și în perioada post-amigdalectomie, pot fi produsele din gama Salviasept. Pentru adulți, sunt disponibile variantele Salviasept acut comprimate de supt (inclusiv o variantă fără zahăr) și Salviasept spray pentru gât. Comprimatele de supt se bazează pe beneficiile nanoparticulelor de argint și ale extractului uscat de lichen islandez, completate de cele ale mierii (în varianta cu zahăr a produsului), uleiului de salvie și celui de eucalipt și al mentolului. Salviasept spray pentru gât calmează, hidratează, ameliorează iritația gâtului și asigură un strat protector ce acționează ca o barieră împotriva factorilor externi.
Pentru copii, există variantele sub formă de acadele, Salviasept kids gât și Salviasept kids tuse, dar și varianta Salviasept kids spray pentru gât. Acadelele pentru gât conțin extract de salvie, de lichen islandez și nalbă mare, precum și vitamina C. În formula acadelelor pentru tuse, pe care o ameliorează, îi reduc frecvența și facilitează expectorația, se regăsesc extractul uscat de lichen de piatră, extractul de cimbru, de nalbă mare și, desigur, vitamina C.
Pentru informații suplimentare despre produsele din gama Salviasept, inclusiv cu privire la modul de administrare, accesați https://salviasept.ro/