Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tina Maze, actuala campioana olimpica si mondiala, se alatura canalului Eurosport

pentru etapele de Cupa Mondiala din acest weekend

Telespectatorii Eurosport din Europa și Asia-Pacific se vor putea bucura de debutul în calitate de prezentatoare TV al Tinei Maze, actuala campioană olimpică și mondială.

Superstarul din Slovenia, care și-a luat un an de pauză competițională, va analiza etapele de Cupă Mondială de la Val d’Isère și Are.

Arnaud Simon, Senior Vice President Conținut și Producție Eurosport, a declarat: “Este un lucru extraordinar să o avem alături pe Tina Maze. Pe parcursul anului 2015, Eurosport a încercat să stârnească pasiunea fanilor cu ajutorul poveștilor deosebite din sport, al inovației tehnologice și al celor mai buni experți. Faptul că actuala campioană olimpică și mondială oferă detalii unice despre acest sport este o ocazie fantastică să pătrundem în culisele schiului alpin.”

Prin prezența Tinei Maze, Eurosport își reafirmă rolul de gazdă principală a sporturilor olimpice de iarnă. Transmisiunile oferite de Eurosport sunt de neegalat. Oferta sa cuprinde cele mai importante probe din cadrul a 12 discipline sportive de iarnă diferite, completate de analiza consultanților de talie mondială, precum vedetele săriturilor cu schiurile, Martin Schmitt și Adam Malysz.

“Este o onoare să mă aflu de cealaltă parte a camerei în acest weekend, alături de Eurosport, gazda sporturilor de iarnă. Sunt încântată să ofer fanilor din Europa și Asia-Pacific experiența mea de schioare și detaliile specifice acestui sport,” a adăugat Maze.

La sfârșitul săptămânii trecute, Eurosport a demonstrat încă o dată capacitatea sa de a inova în materie de producții TV. Bode Miller s-a alăturat canalului Eurosport, la Beaver Creek, pentru a oferi o perspectivă 360°, o experiență unică în realitatea virtuală, a uneia dintre cele mai palpitante etape de coborâre din lume. Filmul este disponibil aici (compatibil Chrome).

Tina Maze va analiza etapele din acest weekend înainte și după desfășurarea acestora. Fiind una dintre cele șase schioare din istoria acestui sport care a câștigat titlul în cadrul tuturor celor cinci discipline de Cupă Mondială, va putea oferi amănunte din culisele acestui sport pe parcursul întregului sfârșit de săptămână:

Sâmbătă, 12 decembrie:
10:15 – 11:30: Slalom uriaș, prima manșă, în Val d’Isère (proba masculină)
11:30 – 12:30: Slalom uriaș, prima manșă, în Are (proba feminină)
13:15 – 14:30: Slalom uriaș, manșa a doua, în Val d’Isère (proba masculină)
14:30 – 15:30: Slalom uriaș, manșa a doua, în Are (proba feminină)

Dumincă, 13 decembrie:
10:15 – 11:30: Slalom, prima manșă, în Val d’Isère (proba masculină)
11:30 – 12:30: Slalom, prima manșă, în Are (proba feminină)
13:30 – 14:30: Slalom, manșa a doua, în Val d’Isère (proba masculină)
14:30 – 15:30: Slalom, manșa a doua, în Are (proba feminină)

Tina Maze va fi de asemenea invitata magazinului “Sporturile de iarnă astăzi”. Acesta are o durată de o oră și face analiza celor mai interesante momente din sporturile de iarnă din ziua respectivă. “Sporturile de iarnă astăzi” este transmis sâmbăta, de la ora 18:45, și duminica, de la ora 20:00.

Despre Tina Maze:
– Câștigătoare a două medalii de aur – în probele de coborâre și slalom uriaș – la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014 și două medalii de argint la Olimpiada din 2010 de la Vancouver.
– Patru medalii de aur la Cupa Mondială în 2015 la Beaver Creek (coborâre și combinată), 2013 Schladming (Super-G) și 2011 Garmisch (slalom uriaș) + cinci medalii de argint în perioada 2009 – 2015
– Câștigătoare în clasamentul general al Cupei Mondiale din 2013, dar și în probele de slalom uriaș și Super-G.
– Deținătoarea recordului pentru cel mai mare număr de puncte (2414) în cadrul unui sezon de Cupă Mondială. Astfel, în sezonul 2013, a depășit recordul înregistrat de Hermann Maier (2000), când a câștigat 11 etape și a urcat pe podium de 24 de ori.


Paris / Bucuresti, 11.12.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.