Luni, 2 decembrie, de la 21.00, la TVR 1 şi online pe tvrplus.ro
La Distractis Show – Distilat de comedie de la TVR 1 şi TVR+ de luni seară, primul subiect este despre noua pasiune a Preşedintelui Băsescu: agricultura. Telespectatorii vor afla din tainele grădinii sale de zarzavat, amenajată la reşedinţa din Bucureşti: vişinul care face whisky, ceapa care face lalele şi fiica ce poate preschimba terenul agricol de 300 de hectare de la Nana, Călăraşi, într-unul de 1000 de metri pătraţi în Dorobanţi, la acelaşi preţ…
La Ora Haş, cei trei analişti politici naivi Haşulete, Haşeganu, Haşmaţuchi încearcă să descopere cauzele încălzirii globale, dar şi cine sunt vinovaţii acestor cauze. Să fie însuşi Preşedintele Băsescu? Se presupune că, în timp ce era căpitan de navă, a lovit cu petrolierul său o banchiză la Polul Nord, declanşând astfel topirea gheţarilor. Sau chiar marele explorator Emil Racoviţă este posibil să fi făcut un foc neautorizat pe banchiză; sau poate este vorba doar de Homo Sapiens care s-a întins mai mult decât îi este păturica lui de ozon. Un lucru este sigur: în această iarnă facturile la căldură nu vor fi „îngheţate”, ci, din contră, ne vor „încinge” buzunarele!
În sceneta Black Friday în familie, membrii grupului Distractis şi-au propus ca anul acesta să sărbătorească aşa cum se cuvine şi Black Friday, adică Vinerea Neagră. Chiar dacă n-avem în buzunar nici 50 de lei ca să luam caiete lu’ ăla micu’, toţi ne îmbulzim să achiziţionăm chilipiruri de zeci de milioane: plasme cât uşa de garaj, frigidere cu patru uşi pe care să le bagi în bucătărie pe bucăţi, laptopuri cu trei procesoare – la care să nu ai idee nici cum să le deschizi capacul. În fine, lucruri folositoare, pe care să plăteşti doar cu buletinul şi cu… casa, dacă nu mai poţi plăti ratele. Cum încearcă să fie primii la reduceri membrii unei familii care se leagă la internet prin modemul pus la dispoziţie de glonţul din capul bunicului, rămas acolo de la război, urmăriţi luni seară la Distractis – Distilat de comedie, la TVR 1 şi tvrplus.ro.
Timpuri noi cântă la Distilat de Muzică, iar Raul Gheba şi Cristi Greţcu fac stand-up comedy la Hai Stand-Up, Stand-Up.
În cea de-a cincea ediţie, membrii grupului Distractis se iau la trîntă cu enigmele Pădurii Baciu, de lângă Cluj. Un pădurar, un hoţ tradiţional de lemne, doi tineri turişti aflaţi cu cortul în pădure, o vrăjitoare tip Blair Witch şi binecunoscutul savant diliu de la Academia de Tăietori de Lemne vor încerca răspunsuri la întrebările: Suntem civilizaţi? şi Suntem inteligenţi?