Televiziunea publică va reflecta campania pentru referendumul din 29 iulie pe canalele TVR 1 şi TVR INFO.
La întâlnirea cu membrii Comisiei parlamentare speciale de atribuire şi control a timpilor de antenă pentru referendumul privind demiterea preşedintelui României, TVR a pus la dispoziţie două canale TV.
Pe parcursul campaniei:
● pe TVR 1, se vor desfăşura două dezbateri săptămânale, în zilele de marţi şi joi, între orele 20.05 şi 20.50;
● pe TVR INFO, vor fi difuzate dezbateri zilnice, de luni până vineri, în intervalul 22.15-23.00.
Pe lângă aceste dezbateri, în grila TVR 1 este prevăzut un buletin electoral, zilnic, de luni până duminică, de la 20.00 la 20.05.
În afara acestor emisiuni, evenimentele legate de campania pentru referendum vor fi reflectate în jurnalele TVR, conform Deciziei CNA nr. 586 din 10 iulie 2012.