Bucureşti/Hockenheim. Weekendul de cursă de pe Hockenheimring a fost unul foarte bun pentru BMW M Motorsport: o victorie, un pole position şi încă un podium pentru Timo Glock (Germania), pilotul DEUTSCHE POST BMW M4 DTM fiind liderul clasamentului individual după prima etapă a stagiunii DTM 2018. Bruno Spengler (Canada) s-a clasat în Top 10 în prima cursă, pilotul BMW Bank M4 DTM încheind pe poziţia a şasea. În manşa de duminică, debutantul Joel Eriksson (Suedia) a fost la un pas de a reuşi şi primul său podium la doar al doilea start în DTM, mulţumindu-se în final cu o clasare pe poziţia a patra.
Prima cursă: În ciuda faptului că a fost al doilea în sesiunea de calificări, Marco Wittmann (Germania / BMW Driving Experience M4 DTM) a trebuit să se mulţumească doar cu locul al 11-lea la finalul întrecerii. Chiar în urma lui s-a clasat Joel Eriksson, aflat la prima lui participare în DTM. Cel de-al doilea debutant BMW în DTM, Philipp Eng (Austria, SAMSUNG BMW M4 DTM), a trecut linia de sosire pe poziţia a 16-a, un loc în urma lui Augusto Farfus (Brazilia, Shell BMW M4 DTM). Victoria în prima cursă i-a revenit lui Gary Paffett (Marea Britanie, Mercedes).
Declaraţii după cursa de sâmbătă
Rudolf Dittrich (BMW Motorsport): A fost un start de sezon fantastic – atât pentru fani, cât şi pentru spectatori. Plutonul a fost foarte echilibrat şi am văzut dueluri atractive pe circuit. Felicitări lui Timo Glock pentru podiumul meritat după o performanţă foarte bună. A fost o deschidere de sezon bună pentru el. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Bruno Spengler. Sunt mulţumit şi de evoluţiile debutanţilor noştri, Joel Eriksson şi Philipp Eng. Joel a fost în puncte pentru mare parte din cursă, ratând o clasare în Top 10 abia spre finalul întrecerii. Per total, a fost un debut de sezon bun şi trebuie să continuăm aşa. Felicitări celor de la Mercedes pentru dublă!
Timo Glock (#16 DEUTSCHE POST BMW M4 DTM, BMW Team RMR – calificări: locul 3, cursă: locul 3): Sunt foarte mulţumit de această zi. Mecanicii şi inginerii mi-au oferit o maşină foarte bună; primesc toate mulţumirile mele! Iar strategia noastră privind un schimb de pneuri relativ devreme, astfel că Mercedes a fost înaintea mea sub presiune, a funcţionat foarte bine. Am încercat să trec de Lucas Auer, dar s-a apărat inteligent. După aceasta, m-am concentrat în conservarea anvelopelor pe toată distanţa cursei, mai ales că era cald, iar clasarea pe podium a fost mai importantă.
Cursa a doua: În cea de-a doua jumătate a celei mai palpitante curse DTM din istoria recentă a campionatului, Glock a fost implicat într-un duel spectaculos cu Paffett. Cei doi piloţi experimentaţi au luptat roată la roată şi, după mai multe schimbări de poziţie, Timo a făcut mutarea decisivă şi a obţinut a cincea victorie a sa în DTM şi a 78-a pentru BMW. În calificări, pilotul în vârstă de 36 de ani obţinuse al cincilea pole position al său în Deutsche Tourenwagen Master.
Joel Eriksson (BMW M4 DTM) a obţinut primele sale puncte după clasarea pe locul al treilea în calificări şi a încheiat primul său weekend de cursă în DTM cu o clasare pe poziţia a patra după o evoluţie consistentă. Bruno Spengler a reuşit o cursă de recuperare bună, după ce a plecat de la coada grilei, astfel că BMW Bank M4 DTM a trecut linia de sosire pe poziţia a opta. Augusto Farfus s-a clasat al zecea, chiar înaintea dublului campion Marco Wittmann. Philipp Eng a ocupat locul al 14-lea în cea de-a doua cursă a lui în DTM.
Declaraţii după cursa de duminică
Jens Marquardt (director BMW Motorsport): A fost cea mai bună reclamă pentru motorsport şi pentru DTM. Am fost foarte tensionat în unele momente, dar a fost o cursă fantastică. Am văzut dueluri aprige, dar corecte între sportivi mari – aşa ar trebui să arate motorsportul. Timo a demonstrat nervi de oţel, şi-a redemonstrat clasa şi ne-a oferit o victorie deosebită. Felicitări pentru această performanţă extraordinară! Locul al patrulea pentru debutantul Joel Eriksson a fost o performanţă fantastică, iar Bruno Spengler merită aprecierile noastre pentru modul cum a revenit de la coada plutonului până pe locul al optulea. Cu patru BMW M4 DTM în Top 10, rezultatul este unul foarte bun. Întregul weekend a mers bine pentru noi. Suntem lideri la piloţi prin Timo Glock. Firesc, acest lucru ne motivează pentru restul sezonului.
Timo Glock (#16 DEUTSCHE POST BMW M4 DTM, BMW Team RMR – calificări: locul 1, cursă: locul 1): A fost cea mai tare cursă din viaţa mea. Încă îmi caut cuvintele. Poate că am câştigat cursa, dar adevăratul câştigător de astăzi este DTM. A fost motorsport incredibil – exact ce dorim să oferim fanilor. Duelul cu Gary mi-a amintit de schimburile dintre doi boxeri în ring. A fost o luptă grea, dar foarte corectă. Pentru noi, podiumul de sâmbătă şi pole position-ul şi victoria de astăzi (n.a. duminică) înseamnă un weekend de deschidere fantastic.
Clasamente generale (etapa 1/10)
Piloţi: 1. Timo Glock 44p; 2. Gary Paffett 43p; 3. Mike Rockenfeller 18p; 4. Lucas Auer 18p; 5. Pascal Wehrlein 18p; 6. Joel Eriksson 13p; 7. Edoardo Mortara 12p; 8. Bruno Spengler 12p; 9. Loïc Duval 11p; 10. René Rast 10p; 11. Paul Di Resta 8p; 12. Daniel Juncadella 4p; 13. Marco Wittmann 2p; 14. Augusto Farfus 1p.
Echipe: 1. Mercedes-AMG Motorsport PETRONAS 61p; 2. BMW Team RMR 44p; 3. SILBERPFEIL Energy Mercedes-AMG Motorsport 30p; 4. Audi Sport Team Phoenix 29p; 5. BMW Team RBM 25p; 6. Mercedes-AMG Motorsport REMUS 12p; 7. Audi Sport Team Rosberg 10p; 8. BMW Team RMG 3p.
Constructori: 1. Mercedes-Benz 103p; 2. BMW 72p; 3. Audi 39p.
Cum vezi DTM 2018
Cursele din Deutsche Tourenwagen Master pot fi urmărite live pe canalul YouTube oficial al competiţiei – transmisiunile sunt disponibile cu comentariu în engleză sau germană. De asemenea, sunt disponibile mai multe camere on-board live, dar şi transmisiuni live ale sesiunilor de calificări: https://www.youtube.com/user/DTMinternational.