Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Timisoreana sustine traditia mititeilor romanesti si sarbatoreste intrarea acestora in patrimoniul

gastronomic european

Începând de ieri, 25 iunie, mititeii românești sunt exportați către toate țările din Uniunea Europeană. Timișoreana, berea românească cu cea mai lungă istorie, susține cu mândrie tradițiile românești. Mititeii sunt o parte importantă din arta culinară națională, iar decizia de acceptare de către Uniunea Europeană și exportare a rețetei tradiționale în spatiul comunitar este un motiv de bucurie, care trebuie sărbătorit alături de o bere rece.

Încă de când au apărut pe tărâmul românesc, mititeii au fost serviți întotdeauna alături de o bere savuroasă. Nenumărate povești legate de originea acestor bucate au fost spuse de-a lungul timpului, însă preferata noastră este cea de la 1902. Se spune că într-o zi, pe ulița Covaci din București, un cârciumar a rămas fără înveliș pentru cârnați, așa că a așezat carnea tocată, în bucăți mai mici, direct pe grătar. Noul preparat a fost atât de apreciat, încât restaurantul a devenit celebru, iar mititeii au intrat în istorie.

În România, consumatorii se pot bucura și de sortimente de mititei care au reușit să se facă mai cunoscute, și anume Micii de Obor, Micii de Lehliu Gară, Micii de Medgidia, Micii La Iordache, Micii de la Cocoșatu’, Micii de Codlea și Micii de Sulina.

Preparate asemănătoare cu mititeii se găsesc și la sârbi și la bulgari, însă rețeta românească este cea care va trece granițele României, pentru a ajunge în toate țările din Uniunea Europeană.

“Pentru Timișoreana, exportul de mititei românești în Uniunea Europeană reprezintă încă o modalitate prin care românii vor avea acces la produsele și rețetele tradiționale care le amintesc cel mai mult de casă. Timișoreana este deja unul dintre ele, românii din Italia și Spania se bucură acolo, departe de casă, de berea românească cu cea mai îndelungată tradiție din România, iar acum își vor putea completa meniul de produse tradiționale românești și cu celebrii mititei”, declară Mihai Bârsan, Vice President Marketing Ursus Breweries România.

Cei care se vor bucura cel mai mult de acest eveniment sunt românii care s-au mutat de mult pe meleaguri străine și care, poate, își doresc de ani mulți să guste mai des aceste bucate tradiționale, alături de o Timișoreana rece.

Bucuresti, 26.06.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.