Platforma digitală de divertisment TikTok devine “Partener global al UEFA Women’s EURO 2022”. Noua ediție a Campionatului European de Fotbal Feminin va fi mai accesibilă și mai captivantă pentru pasionații de fotbal și pentru comunitatea de peste 1 miliard de utilizatori TikTok din întreaga lume.
Prin acest nou parteneriat, TikTok își propune să susțină cel mai așteptat campionat de fotbal din această vară și să contribuie la creșterea vizibilității competiției la nivel global, bazându-se pe parteneriatul de succes de la Campionatului European de Fotbal Masculin, UEFA EURO 2020.
„În urma parteneriatului cu UEFA pentru EURO 2020, am văzut cum TikTok devine casa pasionaților de fotbal. Creatorii de conținut, jucătorii și chiar țările s-au unit pe TikTok pentru a-și arăta pasiunea pentru fotbal, într-un mod unic. Suntem încântați să fim platforma oficială de divertisment a UEFA Women’s EURO 2022 și să ne unim eforturile pentru a promova egalitatea și incluziunea în fotbal prin campania TikTok #SwipeOutHate și #EqualGame a UEFA. De asemenea, ne-am propus să facem campionatul din acest an și mai accesibil comunității globale TikTok, așa că suntem nerăbdători să vedem cum vor sprijini utilizatorii sportul feminin”, a declarat Rich Waterworth, General Manager, Tik Tok Europe.
„Suntem încântați să colaborăm din nou cu TikTok, de data aceasta pentru cel mai mare Campionat European de Fotbal Feminin de până acum. Din comunitatea pasionaților de fotbal de pe TikTok fac parte din ce în ce mai multe echipe, fani, creatori de conținut și asociații, așa că așteptăm cu nerăbdare să le arătăm conținut unic, creativ și captivant, realizat alături de unele dintre cele mai mari fotbaliste din lume. Este o perioadă emoționantă să fii fan al fotbalului”, a adăugat Guy-Laurent Epstein, Marketing Director, UEFA.
În calitate de sponsor global, TikTok va colabora cu UEFA pentru a lansa funcții interesante, precum efecte speciale, hashtag challenges, live-uri pe TikTok și sunete asociate competiției sportive, pentru a promova produsele și serviciile în comunitatea TikTok și pasionaților de fotbal. În plus, UEFA va oferi platformei acces la biblioteca de informații despre istoria fotbalului european pentru a dezvolta conținut captivant și inovator pentru utilizatorii TikTok.
De asemenea, înainte de începerea campionatului, se va lansa contul oficial de TikTok UEFA Women’s EURO 2022, cu scopul de a inspira și distra milioanele de fani ai fotbalului din întreaga lume și de a le oferi conținut exclusiv din culisele evenimentului, precum și imagini de arhivă.
În ultimii ani, TikTok a înregistrat o creștere impresionantă a interesului pentru sportul feminim pe platformă. Hashtag-ul #womeninsports a cumulat aproape un miliard de vizualizări pe TikTok.