10 preparate culinare recomandate de foodpanda
Anul acesta, pe lista cu rezoluțiile pe care ți le-ai propus de Revelion se află cu siguranță și dorința de a mânca mai sănătos.
foodpanda, cea mai mare platformă de food ordering din România, îți recomandă la început de an zece preparate pe care să le încerci pentru o dietă sănătoasă și echilibrată.
1. Supa cremă de avocado este o supă ușoară și cremoasă, ideală pentru prânz sau cină. Ingredientele sale în stare crudă, avocado, lapte de cocos, castravete, muguri de pin și germeni, sunt o sursă bogată de vitamine, potasiu și grăsimi monosaturate, toate cu un rol benefic pentru organism. O poți comanda de la restaurantul Avocaderia by Coolinart din București.
2. Brânză feta la cuptor este un preparat simplu, potrivit atât ca o gustare între mese, cât și ca aperitiv. Amestecul de ingrediente proaspete: brânză feta, roșii, ardei gras și iute, oregano, gouda, ulei de măsline și foccacia îți vor oferi o experiență culinară inspirată de bucătăria mediteraneană. Este o gustare ușoară ce poate fi comandată de la restaurantul Graffiti Urban Food din București.
3. Celebrul Hommous cu muguri de pin nu mai are nevoie de nicio prezentare. Îți spunem doar că această combinație de năut cu pasta de susan, lămâie și muguri de pin, fac din hommous un preparat bogat în fier, Vitamina C, Vitamina B6, dar și o sursă de proteine, fibre și potasiu. Atâtea beneficii într-un preparat atât de simplu, pe care îl poți comanda cu încredere de la restaurantul Karamna din București.
4. Salmon wrap este un preparat delicios, în care aroma somonului se potrivește perfect cu cea a cremei de brânză delicate și cu gustul dulce al morcovului și al stafidelor. Indiferent că alegi să îl servești la micul dejun sau la prânz, ingredientele sale, lipie, mix salată, somon sălbatic, ou găină, morcov, stafide, semințe de dovleac, semințe de floarea soarelui, cream cheese, îți vor oferi o sursă importantă de proteine și fibre pentru întrega zi. Îl poți încerca de la restaurantul Salad Revolution din București.
5. Burrito Raw este o alternativă mult mai sănătoasă la tradiționalul burrito, în care toate ingredientele sunt 100% raw. Bazat pe făină de in, tărâțe psyllium, nucă, ardei gras, dovlecel, zeamă lămâie, ulei de măsline, sos tamari, roșie, avocado, morcov, sos sweet chili-raw vegan, fără gluten, burrito raw este plin de vitamine și fibre care îți vor oferi energia de care ai nevoie într-o zi. Dacă ești din Cluj-Napoca, îl poți comanda de la restaurantul Samsara Foodhouse.
6. Salata Fattoush este o salată libaneză foarte sănătoasă și sățioasă, ideală pentru prânz. Combinația de legume proaspete, roșii, castraveți, salată verde, ridichi, ceapă, ardei gras, pătrunjel și valeriană, amestecată cu sosul de lâmâie și ulei de măsline și cu gustul puternic al mentei, alături de pâinea prăjită, oferă o experiență culinară proaspătă și rafinată. Poate fi găsită în meniul restaurantului Marhaba din Cluj-Napoca.
7. Piadina cu legume este considerată un simbol al bucătăriei italienești, dar și un preparat extrem de versatil, potrivit pentru orice moment al zilei. Amestecul legumelor: roșii, castraveți, salată, spanac și ardei roșu cu brânza stracchino, o brânză moale din lapte de vacă, alături de piadina, fac din acesta un preparat pe cât de gustos pe atât de sănătos. O poți comanda de la Cafeneaua Verde din Timișoara.
8. Salata Thai Chicken Noodle este o salată ușoară și delicioasă, ideală pentru prânz sau cină, bazată pe tăiței de orez, pui marinat, rucola, ceapă verde, mix semințe, castraveți și roșii cherry, pe care o poți comanda de la restaurantul Crouton din Brașov.
9. Salata Santos Season este o salată dulce-acrișoară, foarte fresh, plină de vitamine, ale cărei ingrediente sunt: mix salată, brânză de capră, ciuperci, ananas, rodie, merișoare, mix semințe, oțet balsamic, miere și ulei de măsline extra-virgin. O poți încerca de la restaurantul Kokolosh din Oradea.
10. Sushi Philadelphia Ghrill este un sortiment de sushi foarte ușor și sănătos, preparat din file de somon, cremă de brânză, avocado și castraveți. Un preparat internațional popular, cu ingrediente fresh, ce poate fi comandată de la restaurantul Sushi Master din Iași.