despre lumea Internetului
Peste 15 ore de prezentari de business, dezbateri si divertisment pe teme legate de marketingul digital se regasesc incepand de azi in ICEEfest Academy – platforma online lansata de ThinkDigital Romania.
Proiectul se lanseaza o data cu noul site www.iceefest.com care anunta urmatoarea editie a festivalui regional dedicat marketingului digital si business-ului online care se va desfasura anul viitor, intre 5 si 8 iunie, la Bucuresti.
ICEEfest Academy cuprinde atat prezentarile de la editia de anul acesta cat si noi materiale utile pentru cei care lucreaza in marketing online, e-commerce si Internet, in general.
Selectia se poate face in functie de numele prezentatorilor, companiile reprezentate sau subiectele acoperite. Vizitatorii pot alege intre materiale oferite gratuit sau care necesita o plata simbolica (pretul promotional este de doar 10 dolari, pentru 6 luni de acces).
Nu doar subiecte si prezentari de business online pur pot fi vizionate in ICEEfest Academy, ci si alte materiale precum dezbaterea “All Things Facebook” (pe tema modului in care reteaua de socializare a schimbat abordarea marketingului online de catre mari agentii de media si clienti din Romania, care a avut loc recent in cadrul IMWorld), inregistrarea integrala a evenimentului “Viral Movie Night” (unde, sub moderarea stand-up artistului Claudiu “Teo” Teohari, au fost analizate cele mai vizualizate clipuri virale ale anului), discutii informale despre modul in care vedetele au schimbat modul de interactiune cu fanii (cu participarea lui Horia Brenciu sau Andreea Raicu) dar si un film amuzant despre culisele organizarii ICEEfest 2013 si multe altele.
“Prin lansarea ICEEfest Academy ne dorim sa tinem vie atentia publicului interesat de domeniu, nu doar a oamenilor de specialitate, asupra proiectului nostru care isi propune sa transforme Bucurestiul intr-un centru important pe harta evenimentelor europene dedicate Internetului”, spune Dragos Stanca, managing partner al ThinkDigital in Romania.
Proiectul a fost realizat in colaborare cu MetroMind (design) si Publyo (webdevelopment).
ICEEfest – abreviere de la “Interactive Central and Eastern Europe Festival” – s-a lansat in 2012, o data cu redenumirea si repozitionarea proiectului RoNewMedia din conferinta locala in eveniment regional. Festivalul este organizat de ThinkDigital Romania, membru al grupului TDG (din care mai fac parte companiile ForestView, TailWind si ShoppingNetwork).
{mosloadposition user9}