După 20 de ani, fanii lui Michael Jackson trăiesc emoţia revederii cu echipa megastarului în România. Vineri, 7 octombrie, de la 23.10, TVR 1 şi TVR HD transmit show-ul care dă senzaţia că Regele s-a întors!
Faimoasa chitaristă Jennifer Batten, coregraful LaVelle Smith Jr., compozitorul şi inginerul de sunet Michael Prince, basistul Sam Sims – figuri rămase emblematice pentru apariţiile alături de Michael Jackson – şi restul echipei starului pop s-au întâlnit din nou pe aceeaşi scenă, la şapte ani de la dispariţia Regelui. Show-ul susţinut alături de cel mai bun impersonator al lui Michael Jackson, pus în scenă cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generaţie, poate fi văzut la TVR 1 şi TVR HD vineri seară, pe 7 octombrie, de la ora 23.10.
După mai bine de doi ani de negocieri, familia lui Michael Jackson a fost de acord ca toată echipa megastarului (inginer de sunet, chitarist, basist, coregraf, dansatori, backing vocals etc.) să se reunească special pentru acest spectacol-tribut, care îmbină hit-urile promovate în turneele „Bad” şi „Dangerous”. România a fost prima ţară care a găzduit turneul mondial The Ultimate Thriller – The Michael Jackson Tribute. Spectacolul s-a desfăşurat la Sala Polivalentă, în această vară.
Cel mai bun impersonator al lui Michael Jackson, atât din punct de vedere vocal, cât şi coregrafic, ajutat de tehnologie de ultimă generaţie (audio, video, efecte vizuale holografice, efecte pirotehnice, led wall-uri gigant etc.), îi va face pe cei care vor urmări, vineri seară, show-ul de la TVR 1 şi TVR HD, să creadă că Regele n-a murit! Piese precum Thriller, Billie Jean, Beat It, Man in the Mirror, Bad, The Way You Make Me Feel, Speed Demon, Black or White sau Heal the World, interpretate impecabil, fac din The Ultimate Thriller un spectacol incendiar, ce reuşeşte să transpună publicul în universul Michael Jackson.
Prima venire a Regelui pop în ţara noastră a fost pe 1 octombrie 1992, când cariera lui Michael Jackson era la apogeu. Pentru România acelor vremuri, evenimentul era atât de important, încât nu a avut doar o mare importanţă artistică, ci şi una politică. Michael Jackson inclusese în turneul său mondial, „Dangerous World Tour”, o mică ţară proaspăt eliberată din comunism. Artistul a concertat în 1996 pentru a doua oară la Bucureşti, aducând noul său turneu, „History”. România era atunci a treia oprire a lungului şir de spectacole, după Praga şi Budapesta.
Show-ul The Ultimate Thriller – The Michael Jackson Tribute în România a fost organizat de Music Management Event, în parteneriat cu TVR.
Foto: iconcert.ro