Agenția de relații publice The Public Advisors anunță o nouă colaborare cu Tanaaa, importatorii ceasului Patch – primul ceas biodegradabil din lume! Campania de lansare a primelor ceasuri eco-friendly de pe piață din România, coordonată de departamentul de fashion și lifestyle al agentiei și-a propus creșterea notorietății acestora și pozitionarea lor ca un accesoriu eco și trendy în același timp.
„Ne bucurăm foarte mult de această colaborare, Patch este un produs unic, destinat tinerilor din România pasionați în egală măsură de modă și cele mai noi trenduri, dar și de conservarea mediului înconjurător. Echipa de Public Advisors se identifică cu aceste concepte și suntem onorați să avem un astfel de client în portofoliul nostru. Ne dorim ca valorile brandului să fie îmbrățișate de un număr cât mai mare de consumatori români și Patch să devină the next big thing.”, a declarat Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner The Public Advisors.
Patch, cel mai nou “it item” este eco-friendly, fiind realizat din hârtie 100% biodegradabilă, dar și foarte fashionable, intrând în portofoliul prestigioasei companii Altanus. Cele 31 de modele de ceasuri sunt din luna martie disponibile și în România, în exclusivitate pe site-ul www.tanaaa.ro și în magazinele partenere din București.
“Ai un produs și vrei să-l faci cunoscut, comunică despre el pe toate canalele de comunicare!
Și dacă faci asta, alege ce este mai bun! tanaaa.ro a ales The Public Advisors!”, a afirmat Valentin Corodescu, Brand Manager Tanaaa.
Agenția de relații publice The Public Advisors se mai mândrește și cu alti clienți neconvenționali, printre care se numără și Letters Concept Bar&Lounge, Atelierul de Producție Param Pam Pam și târgurile hand-made „Târg cu Tâlc”.