la titlul de Eastern Europe Consultancy of the Year
THE PRACTICE reușește performanța remarcabilă de a fi prima agenţie românească de PR nominalizată la titlul de Eastern Europe Consultancy of the Year. Agenția a primit această nominalizare în cadrul competiţiei pan-europene organizată anual de The Holmes Report. Premiile vor fi acordate în cadrul galei anuale EMEA SABRE Awards, organizată la Barcelona, pe 30 mai.
The Holmes Report acordă titlul Consultancy of the Year pentru 19 categorii, finaliștii fiind selectați din rândul celor 200 de firme participante în cadrul Consultancy Report Card din regiunea EMEA. Numele The Holmes Report este în primul rând legat de SABRE Awards, recunoscute astăzi ca fiind cea mai veche și importantă competiție de PR din lume.
„Este o mare onoare să intrăm pe lista scurtă pentru titlul de Eastern Europe Consultancy of the Year pentru că o astfel de realizare este foarte greu de atins şi necesită foarte multă muncă şi performanţe excepţionale continue. Continuăm să marcăm premiere pentru industria românească de PR, ceea ce ne bucură foarte mult. După un an 2012 în care am fost desemnaţi între cele mai creative agenţii de PR din lume, am devenit Agenția Anului în România pentru a două oară în ultimii cinci ani, am adaugat trofee şi nominalizări la competiţii locale şi internaţionale, nu pot decât să fiu foarte mândră de minunata noastră echipă de la THE PRACTICE, alături de care iată că reușim atâtea realizări excepționale!” a declarat Oana Bulexa Managing Director THE PRACTICE.
Monica Jitariuc, care a preluat alături de Oana Bulexa conducerea agenţiei la începutul anului, adaugă: „Am avut un an frumos şi bun, și iată, în PR, roadele se culeg și primăvara. Mulțumim clienților noștri pentru că ne sunt alături, pentru că sunt ambițioși și vor mereu „campanii de premiu”. Pentru noi, în PR, „campanii de premiu” înseamnă campanii cu o strategie deșteaptă, care punctează superlativ la creativitate, care au o implementare impecabilă și rezultate excelente. Când știi că o nominalizare sau un premiu înseamnă atât de multe lucruri, bucuria este foarte mare și ne confirmă că la THE PRACTICE facem PR la cele mai înalte standarde.”
Lista completă a finaliștilor EMEA Consultancy Awards din acest an poate fi accesată pe website-ul THE HOLMES REPORT:
//www.holmesreport.com/news-info/13065/Holmes-Report-Names-Finalists-For-EMEA-Consultancy-Awards.aspx
Cu o abordare integrată asupra comunicării, THE PRACTICE depășește în competențe și activitate munca unei agenții clasice de relații publice. Axată puternic pe rezultate prin creativitate, compania este o prezență constantă pe podiumurile competițiilor de profil, fiind în prezent Agenția Anului în România (titlu deținut și în 2009), prima agenție de PR din România premiată la Cannes Lions (Silver PR Lion în 2010), singura câștigătoare a unui Grand Prix la o competiție internațională de PR (EMEA SABRE în 2008) sau singura deținătoare a trofeelor Global Sabre Awards (în 2011 și 2012). Compania se clasează totodată pe locul 13 în lume în clasamentul general al celor mai creative agenții de PR (conform Creative Index 2012 realizat de The Holmes Report). THE PRACTICE este parte din Leo Burnett Group, din care mai fac parte Leo Burnett&Target, Starcom MediaVest, iLeo, 23 Communication Ideas, Digital Star, The Geeks, 2Parale, 8team și Breeze Mobile. Pe plan internațional, agenția este partenerul strategic al MSLGroup, rețeaua de relații publice din Publicis Groupe. Mai multe detalii pe www.thepractice.ro www.facebook.com/ThePracticeRomania www.twitter.com/ThePracticeRO.