Începând cu acest an, agenţia THE PRACTICE parte a Publicis Consultants | Worldwide gestionează comunicarea din România pentru Starbucks, o marcă iconică, iubită în întreaga lume, liderul mondial în comercializarea şi producerea cafelelor selectate special, cu mai mult de 14.000 de cafenele în America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, America Latină şi Coasta Pacifică. Starbucks a pătruns pe piaţa din România în 2007 printr-un joint venture cu Marinopoulos Coffee Company S.A., având deschise până în prezent şapte locaţii.
THE PRACTICE va realiza pentru Starbucks servicii de relaţii publice şi creaţie atât pentru comunicarea corporativă, cât şi pentru cea de marketing. Campaniile avute în vedere în 2010 vizează de la lansarea de noi locaţii şi noi produse, la comunicarea ofertelor speciale din cafenelele Starbucks, organizarea de evenimente speciale (ca de exemplu sesiuni de degustare), şi până la comunicarea poveştii de aproape 40 de ani a brandului. O parte importantă a comunicării va fi reprezentată de programele de implicare socială, Starbucks fiind recunoscut pentru implicarea în proiecte sociale de talie internaţională, dar mai ales în activităţi dedicate comunităţii locale. Contractul va fi semnat cu Marinopoulos Coffee Company S.A., partenerul european al Starbucks Coffee Company.
„Am început discuţiile cu THE PRACTICE la recomandarea colegilor lor de reţea – compania Publicis Consultants Atena, partenerii noştri pentru comunicarea din Grecia. Am fost foarte impresionaţi de cunoaşterea profundă a industriei cafelei pe care ne-au demonstrat-o, de insight-urile cu privire la comunicarea din acest domeniu în România, precum şi de performanţele echipei. Suntem încrezători că vom face lucruri frumoase împreună!” a declarat Stephanos Aravanis, Marketing & Category Manager, Marinopoulos Coffee Company S.A.
„Fiind noi înşine fani ai produselor, cafenelelor şi brandului Starbucks, este o adevărată plăcere să lucrăm pentru acest nou client! Cum ar putea fi altfel, când – iată – prima sarcină pentru agenţie a fost… degustarea specialităţilor casei, în cadrul unei sesiuni de introducere în lumea Starbucks!”, a declarat Gabriela Lungu, Managing Partner al agenţiei THE PRACTICE.
Echipa THE PRACTICE care se va ocupa de comunicarea Starbucks este formată din Mona Sandu – jr. PR manager, Oana Bulexa – client service director şi Gabriela Lungu – managing partner.
Marinopoulos Coffee Company S.A. deţine în prezent 65 de locaţii Starbucks în Grecia, 9 în Cipru, 7 în România şi 3 în Bulgaria, mai multe locaţii urmând a fi deshise. Grupul Marinopoulos este una dintre companiile cu capital privat de top şi una dintre cele mai variate. Grupul deţine o poziţie de top în industria de retail din Europa de Sud-Est, desfăşurându-şi activitatea de la gestionarea de supermaketuri şi hypermarketuri până la retailul de îmbrăcăminte, produse de înfrumuseţare şi cafele selecţionate special. Mai exact, Marinopoulos Brothers S.A. este partenerul Carrefour pentru partea de supermarketuri şi hypermarketuri, al Marks & Spencer’s şi Gap, Inc. pentru industria de îmbrăcăminte, al Starbucks pentru segmentul de cafele selecţionate special, al LVMH prin subsidiara Sephora în industria retail a cosmeticelor şi al GrandOptical şi al Fnac în optică şi respectiv produse electronice şi culturale.
Din 1971, Starbucks Coffee Company şi-a dedicat activitatea producerii şi prăjirii în mod etic a celei mai bune cafele Arabica din întreaga lume. Astăzi, având cafenele în întreaga lume, compania este liderul mondial în comercializarea şi prăjirea cafelelor selecţionate special. Datorită angajamentului nostru constant pentru excelenţă şi a principiilor care ne ghidează activitatea, Experienţa Starbucks pe care o aducem în viaţa fiecărui client prin fiecare ceaşcă de cafea este unică. Pentru a trăi această experienţă, ne puteţi vizita în cafenelele noastre sau online la www.starbucks.com
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}