Agenţia THE PRACTICE a intrat pe lista finaliştilor la competiţia de relaţii publice European Excellence Awards 2008 cu 4 nominalizări, cel mai mare număr de nominalizări obţinut de către o agenţie românească în acest an.
Compania de consultanţă în PR a ajuns în finală cu nu mai puţin de trei campanii de relaţii publice, stabilind un record local şi în această privinţă la competiţia de anul acesta.
Campaniile nominalizate sunt:
„Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi”, campanie realizată împreună cu 23 Communication Ideas, care celebrează energia şi meritele sportive de zi cu zi ale oamenilor obişnuiţi (client – Prigat) – categoria Food&Beverage şi categoria Regional (această din urmă categorie evaluând lucrări din Bulgaria, România, Croaţia, Slovenia, Serbia, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina).
„Familia”, campanie internă de rebranding a companiilor Domenia Credit, Motoractive Leasing şi Estima Finance sub GE Money (client – GE Money) – categoria HR Communication.
„Vreau în clasa a noua!”, campanie realizată împreună cu iLeo, de sprijinire a copiilor din mediul rural pentru a urma studii la liceu (client – World Vision România) – categoria Non – Profit Organisations.
Câştigătorii ediţiei de anul acesta ai European Excellence Awards vor fi desemnaţi pe 11 decembrie, la Budapesta, de către un juriu internaţional format din numeroşi specialişti în comunicare. Cele mai bune campanii de PR ale anului 2008 sunt jurizate în funcţie de următoarele criterii: creativitate, inovaţie, eficienţă din punctul de vedere al costurilor şi strategie.
European Excellence Awards se află la a doua ediţie şi este o competiţie iniţiată de Communication Director, o prestigioasă publicaţie de comunicare şi relaţii publice. Competiţia numără circa 60 de categorii şi recunoaşte excelenţa în mai multe arii ale domeniului relaţiilor publice. Pentru detalii suplimentare referitoare la competiţie puteţi accesa //www.excellence-awards.eu/
{mosloadposition user10}