Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

The Outcast-Premiul Costa 2008, in curand la Editura Leda!

Luni, 5 ianuarie 2009, au fost anunţaţi câştigătorii Costa Book Awards 2008. La categoria First Novel, cartea câştigătoare este The Outcast de Sadie Jones, care va apărea la Editura Leda în primul trimestru al acestui an, cu titlul Proscrisul. În 2008, romanul s-a aflat şi printre finaliştii la Orange Broadband  Prize.

Găsiţi în continuare un link pentru un film de prezentare a cărţii: //www.rhgdigital2.co.uk/minisites/outcast/trailer.asp
Comparată cu Ispăşire de Ian McEwan şi Rămăşiţele zilei de Kazuo Ishiguro, cartea are şi influenţe din filmele cult ale anilor ’50: Rebel Without a Cause (Rebel fără cauză, cu James Dean) sau The Wild One (Sălbaticul, cu Marlon Brando).

Este anul 1957 şi Lewis Aldridge se întoarce acasă la Waterford, un oraş mic din sudul Angliei. Are nouăsprezece ani şi de-abia a ieşit din închisoare. Întoarcerea sa va provoca o implozie nu numai în familia lui, ci şi în întreaga comunitate. Tot atât de ameninţătoare pe cât e de frumoasă, Proscrisul face portretul devastator al ipocriziei dintr-un orăşel de provincie şi explorează   constrângerile sociale şi climatul de susceptibilitate şi de refulare a sentimentelor din anii ’50, precum şi impactul acestora asupra unui tânăr, impunând-o pe Sadie Jones ca pe o voce nouă, profundă, a literaturii britanice.

Ideea cărţii a fost aceea de a arăta un om rănit, de care toată lumea se îndepărtează instinctiv, aşa cum şi în natură, animalele fug de cei slabi şi răniţi: pe oameni îi sperie durerea profundă, de care au o teamă ancestrală.

 “Din paginile elegantului roman de debut al lui Sadie Jones prind viaţă atât personajul principal, rănit şi înstrăinat, cât şi comunitatea meschină care îl condamnă.” (Sunday Times)

“Un roman elegant, subtil şi obsesiv care mi-a rămas în minte mult timp după ce l-am terminat. Sadie Jones are o carieră lungă înaintea sa.” (Tracy Chevalier)

“Jones descrie atmosfera opresivă a anilor ’50 cu o claritate înspăimântătoare şi ameninţătoare….Iată o impresionantă voce nouă!” (Observer)

Despre autoare

Sadie Jones s-a născut la Londra dintr-un tată scriitor şi o mamă actriţă. După terminarea şcolii, a lucrat în producţia de televiziune şi a călătorit extensiv în America, Caraibe şi Mexic, înainte să se mute la Paris, unde a predat limba engleză şi a început să scrie scenarii. Întoarsă la Londra, a lucrat mult timp ca scenaristă înainte de a scrie romanul său de debut, The Outcast. Sadie Jones trăieşte la Londra împreună cu soţul său şi cu cei doi copii ai lor.

Sadie Jones despre Sadie Jones:

//www.independent.co.uk/news/people/profiles/my-secret-life-sadie-jones-novelist-age-40-882381.html

Sadie Jones despre The Outcast:

//www.youtube.com/watch?v=hTTbvORO5-Q

Bucuresti, 07.01.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.