“Ne-am uitat la multe imagini măreţe din fashion advertising sau din arte, care au modelat felul în care vedem lucrurile. Am vrut să le adunăm pe toate într-un singur loc – în stilul pop Picasso, cu ajutorul mijloacelor digitale. Ne-am concentrat asupra celor mai interesante «fotografii de grup» realizate de-a lungul istoriei de către artişti celebri, de la Michelangelo la Avedon. Acum Diesel Reboot este complet, aceasta este fundaţia pentru noua viziune Diesel. Şi odată cu noile începuturi se întâmplă şi o anumită revizuire a trecutului, pentru a putea privi înainte, rezultând într-un fel de «Neo-neoclasicism» în campanie”. Nicola Formichetti, Director Artistic Diesel.
“Este o încercare deliberată de a ne uita la arta italiană de-a lungul secolelor, începând cu Renaşterea. Ideea este de a aduna momentele importante din cultura vizuală care ne-au plăcut. Ce mi se pare interesant, referindu-mă în acelaşi timp la acele momente importante, este faptul că Nicola aduce şi comunitatea sa «nonconformistă», acel ceva global şi nou. Juxtapunerea celor două, a clasicului şi a digitalului, este cea care evidenţiază caracterul lor distinctiv şi puternic.” Nick Knight, fotograful campaniei Diesel preview toamnă-iarnă 14-15.
De la Titan şi Tiepolo la Avedon şi Arbus, o bogăţie de imagini cu impact vizual puternic este reamintită şi reimaginată de către Nick Knight şi Nicola Formichetti, pentru a întregi cea mai nouă campanie publicitară Diesel. Marcând începutul unei noi ere pentru Diesel şi avându-l alături pe Formichetti şi colecţia sa de produs pentru brand, “campania Neo-Neoclasică” este un amalgam pop al clasicului, al digitalului şi al realului.
După Diesel Reboot, atât colecţia de produs, cât şi această campanie de publicitate, se uită spre trecut pentru a privi către viitor. Fiecare îşi are rădăcinile vizuale în Veneţia – şi show-ul şi evenimentul Diesel ce au avut loc în oraş la data de 3 aprilie 2014 – dar asemenea oraşului şi însuşi brandului Diesel, atât campania, cât şi colecţia, cuprind un rezumat al trecutului şi o rută inovatoare pentru viitorul brandului.
Staruri precum Kiko Mizuhara stau cu uşurinţă într-un colaj de tineri şi de bărbaţi musculoşi modificaţi digital. Totul face parte din noua comunitate globală Diesel, alcătuită democratic şi nonconformist.