The House PR Agency, un proiect creativ ieşit din tiparul agenţiilor clasice, anunţă colaborarea cu Elite Business Women, comunitate ce susţine antreprenoriatul feminin şi accentuează puterea schimbării în mediul de afaceri local. Pornind de la ideea comună că orice femeie poate construi frumos un business, cele două entităţi şi-au unit forţele în îndeplinirea aceleiaşi misiuni – aceea de a susţine femeile antreprenoare din România.
Agenţia sprijină comunitatea de antreprenoare prin media relations, corporate reputation management şi social media. Parteneriatul se bazează pe fundamente comune puternice, ghidându-se după valori autentice româneşti, îmbinate cu principii de business din mediul internaţional. Elite Business Women mizează pe o comunicare transparentă atât cu membrele clubului, cât şi cu publicul, pentru a reflecta în mod eficient importanţa femeilor în business.
“În lumea în care femeile încă luptă pentru drepturile lor, ne bucurăm nespus că putem susţine un asemenea proiect, menit să îmbunătăţească mediul de business în care activează antreprenoarele din România. Încă de la primul contact cu Elite Business Women, am înţeles că va fi o forţă care va aduce schimbare atât în modul de a face business, cât şi în mentalităţile oamenilor de afaceri.” declară Valeria Tudor, PR Consultant şi Fondatoare The House PR Agency.
“Cred în oameni şi în potenţialul lor de a realiza lucruri frumoase împreună. Anumite valori comune au validat parteneriatul dintre noi, printre care şi orientarea către servicii de calitate şi dorinţa de a oferi ceva înapoi societăţii. Ne bucurăm că acţiunile noastre sunt acum comunicate cu suflet şi suntem sigure că eforturile echipei agenţiei vor aduce alături de noi antreprenoare şi modele de business de succes, contribuind astfel la crearea unei comunităţi performante de afaceri.” afirmă Bianca Tudor, Fondatoare Elite Business Women
Elite Business Women este o comunitate a femeilor antreprenoare, unde au ocazia să se cunoască, să interacţioneze şi să vorbească despre modelul de business care le-a adus succesul. Poveştile lor se găsesc atât pe site-ul elitewomen[.]org, cât şi în Catalogul de Business, deocamdată doar în variantă digitală. Proiectele de antreprenoriat promovate, au în spate poveşti frumoase şi valori autentice, care pot aduce o anumită schimbare în domeniul în care se regăseşte business-ul.
Misiunea Elite Business Women este aceea de a deveni un instrument valoros în dezvoltarea antreprenoriatului feminin în România, dar şi la nivel global, prin încurajarea şi intermedierea parteneriatelor cu alte ţări. Iniţiativa s-a conturat în momentul lansării Female Leadership Organization în parteneriat cu Le Roi Bear (Africa de Sud).
The House PR Agency se doreşte a fi un proiect inovator în industria comunicării din România. Este agenţia unde unii dintre cei mai creativi oameni de comunicare se întâlnesc pentru a se conecta la industrie şi pentru a poziţiona clienţii pe un traseu comunicaţional remarcabil. Agenţia oferă servicii de marketing communications, corporate reputation, advocacy, experential, CSR, media relations, digital and social media.