Pink Floyd a bifat inca o performanta odata cu lansarea ultimului album. Dupa ce a inregistrat cele mai multe comenzi de anul acesta plasate in avans, legendara formatie se pozitioneaza deja pe primele locuri in topurile din Marea Britanie cu noul lor album “The Endless River”, lasand in urma artisti ca Foo Fighters, Queen sau Cheryl. Este al saselea album lansat de Pink Floyd care ajunge pe primul loc, lista fiind completata de Atom Heart Mother, Wish You Were Here, The Final Cut, The Division Bell si Pulse.
The Endless River s-a clasat si in fruntea clasamentelor din Irlanda, Olanda, Norvegia, Belgia si Croatia, iar in Germania, Franta, Danemarca, Polonia si Portugalia este in continua urcare.
Albumul lansat pe 10 noiembrie este ultimul album lansat de Pink Floyd in formula David Gilmour, Rick Wright si Nick Mason. Materialul este in mare parte instrumental, avand o singura piesa cu versuri, scrise de Polly Samson.
Un purtator de cuvant al trupei a declarat:
“Membrii trupei Pink Floyd sunt emotionati si surprinsi de nivelul ridicat al interesului international pentru acest ultim album. Trupa doreste sa multumeasca fanilor pentru sprijin si spera ca, intr-o mica masura, The Endless River le-a readus placerea de moda veche de a asculta un album in intregime.”