Cinema-ul ca experiență corporală, în următoarea proiecție BIEFF la MNAC
Miercuri, 29 noiembrie, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF continuă seria Politics of the Body, inițiată în colaborare cu Muzeul Național de Artă Contemporană, cu cea de-a treia proiecție: The Cinematic Body.
Pornind de la conceptul de „haptic visuality” – așa cum e formulat în lucrarea de referință The Skin of the Film a teoreticienei de cinema Laura U. Marks – programul propune o experiență senzorialo-emoțională cu totul specială, derulându-se ca un veritabil ritual al seducției. Acesta începe cu explorarea centimetru cu centimetru a corpusului cinematografic, a naturii tactile a filmului, a peliculei ca sursă de senzații și emoții. La scurt timp, aşa cum persoana iubită este la început un ecran pe care apoi proiectăm experienţe şi senzaţii trecute, tot astfel filmele intră în dialog cu alte corpuri cinematografice, pe care le reciclează, reinterpretează şi reanalizează într-un flux continuu al conştiinţei şi al subconştientului. Ceea ce se transformă în timp într-un permanent proces de cunoaștere a celuilalt și auto-cunoaștere. Treptat, graniţele dintre sine și persoana iubită, dintre spectator şi film tind să se dizolve, iar separarea dintre public şi cinema să dispară.
Bilete: 9 lei online, prin Eventbook / 8 lei la intrare
Programul de vizitare al muzeului se încheie la ora 18:00. Filmele încep la ora 19:00, în cafeneaua MNAC, la etajul 4.
Filmele proiectate au fost prezentate anterior în cadrul edițiilor BIEFF din 2013, 2014, 2016, 2017; acestea vor fi subtitrate în limba engleză.
Serie curatoriată de Adina Pintilie
Proiect coordonat de Dan Angelescu
Texte curatoriale: Diana Mereoiu, Andrei Tănăsescu
Mulțumiri: Romina Banu
Parteneri: MNAC București, Sixpackfilm Austria, Agência da Curta Metragem, Asociația Fala Português!
Cover photo: Dear Director, courtesy of Marcus Lindeen
Flirtul începe prin manipularea nu doar a peliculei, ci şi a convenţiilor filmice: Coming Attractions, câştigător al Premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj la Veneţia, realizat de maestrul cinema-ului de avangardă Peter Tscherkassky, este un omagiu adus începuturilor cinema-ului, respectiv conceptului de cinema al atracţiilor. Manipularea fragmentelor din reclame filmate pe peliculă face trimiteri la secvențe din filme mute, adoptând limbajul cinematografic specific acestora. Un pas-de-deux al formei şi ritmului, Coming Attractions readuce trecutul în actualitate, oferind o lecţie de istorie a cinema-ului care este în egală măsură prilej de reflecţie şi deliciu al simţurilor. Filmul este prezentat cu sprijinul Sixpackfilm Austria.
Trecând de la subconştientul colectiv la cel individual, Image Fisherman, al lui Alexandru Petru Bădeliță – un trip LSD halucinant, câștigător al Premiului pentru film românesc la BIEFF 2013 – este o reinterpretare parodică a esteticii cinematografului experimental, ce asamblează şi dezasamblează corpul cinematografic, într-un excerciţiu excentric în asociere liberă şi montaj. Într-un colaj de live-action şi animație, regizorul dezvăluie fragmente de amintiri, gânduri subconştiente, spaime, obsesii, îndoieli, eliberate din albume de fotografii şi serviete pline de scrisori. Comentariul din voice-over, de o seriozitate ironică, este constant subminat, cu energie și spirit ludic, de erupţia imaginilor kaleidoscopice, într-o incandescenţă a imaginației care este în acelaşi timp copleșitoare şi fascinantă.
Relația dintre cineast şi cinema devine o conversaţie între Copil şi Părinte (aşa cum sunt înţelese aceste concepte în psihanaliză) în October Is Over al lui Karen Akerman și Miguel Seabra Lopes. Analogia vieții cu cinema-ul nu a fost niciodată mai fermecătoare. Tomtom, protagonistul angelic, afirmă că „filmul nu îmbătrânește niciodată” și primește un răspuns potrivit de la părinții săi nevăzuți (interpretați chiar de regizori). Cadoul lor, o cameră Super8, stârnește imaginația micuțului și astfel începe aventura. Frustrarea descoperirii (niciodată nu sunt fonduri suficiente!) și sfatul oniric al strămoșului său (întotdeauna Godard!), fac ca inspirația nocturnă să dea roade. Sub aparenta lui simplitate formală, filmul dezvăluie în adâncimea sa psihanaliza lacaniană și montajul eisensteinian, fiind un omagiu adus cinema-ului și energiei creative care îi dă viață. October Is Over a avut premiera la Festivalul de Film IndieLisboa și este prezentat cu sprijinul Asociației Fala Português!
Relația viscerală între cinema și subconștient revine ca temă recurentă. Inspirată de practica fotografică din secolul 19 cunoscută sub numele de Mamele invizibile, artista vizuală Sarah Vanagt investighează însuși actul privirii. Dacă la început fotografia a fost considerată o vrăjitorie, o invenție care fură sufletul subiecților săi, Still Holding Still (prezentat în premieră la IDFA Amsterdam) reușește să capteze exact momentul acela magic în care se naște imaginea, când se petrece transferul de suflet între real și fotografiat. Ca un exercițiu de meditație Vipassana care acutizează simțurile, privirea cinematografică a lui Vanagt readuce transcendența în real, în timp ce noi devenim martori participativi.
Nevoia inerent umană de a explora propriul sine e un proces dificil şi care are adesea nevoie de mediere. Calitatea reflectiv-protectoare a spaţiului cinema-ului permite întocmai acest lucru, membrana ecranului devenind membrana pântecului matern. Câştigător al Premiului Cinema & Gioventù pentru Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2015, filmul lui Marcus Lindeen, Dear Director, vorbește despre căutarea identităţii în oglinda auto-reflexivă a cinema-ului. În 1980, cântăreaţa de jazz Kazzrie Jaxen a avut parte de o experienţă care i-a schimbat complet viaţa, în timp ce urmărea filmul lui Ingmar Bergman, From the Life of Marionettes. Complet absorbită de universul său de dualități și identităţi fisurate, și-a dat seama că era ea însăși un geamăn supravieţuitor, singurul copil născut dintr-o sarcină de gemeni. Lindeen explorează acest subiect cu deosebit rafinament prin forma cinematografică a fluxului conştiinţei interioare, în secvenţe în care o observă pe Jaxen în timpul procesului de internalizare a acestei descoperiri. Ascuzând sensuri profunde sub multiplele straturi narative, Dear Director este un veritabil objet d’art, a cărui muzicalitate cinematografică se dezvăluie din ce în ce mai mult, cu fiecare vizionare.
Un dialog provocator cu privitorul, ludicul și seducătorul The Shadow of Your Smile, semnat de Alexei Dmitriev, aruncă o privire la plăcerile ascunse care pândesc printre VHS-urile cu filme pentru adulţi. Un protagonist invizibil porneşte o casetă video. Zâmbetul enigmatic al unei tinere umple ecranul, în slow motion, făcându-ne să ne imaginăm o poveste de dragoste neîmpărtăşită între ea şi personajul invizibil. Cu toate acestea, când materialul filmat începe să se autocenzureze din cauza calibrării instabile a imaginii, filmul este derulat rapid de către privitorul tipic, nerăbdător, iar presupusa poveste de dragoste ia o turnură neașteptată. Regizorul se joacă liber cu aşteptările privitorului în timp ce explorează posibilitatea redefinirii semanticii imaginilor prin manipularea sunetului şi scoaterea lor din context. Filmul a fost proiectat în premieră internațională în cadrul Festivalului de Film de la Edinburgh.
Eliminarea graniței dintre privitor și experiența ciematografică este dusă și mai departe de artista vizuală Vika Kirchenbauer, care, adresându-ți-se direct, îți spune: Please Relax Now. Urmează să ai o experiență specială, ghidat de vocea artistei – o experiență a libertății și a dorinței. Calmă și sigură pe ea, Kirchenbauer sparge bariera distanțării impuse de ecran, dezvăluind sistematic raporturile de putere dintre artă și consumatorul acesteia. Ca spectatori, suntem încurajați să subminăm pasivitatea și să ne revendicăm poziția în spațiul pe care îl ocupăm. Cum? Explorând, acum și aici, principiul plăcerii în artă, dus la extrem. Abandonează-ți prejudecățile, democratizează spațiul, supune-te și abandonează-te cu totul experienței colective. Politică și ludică, premisa aparent simplă a filmului Please Relax Now va deveni una dintre cele mai provocatoare experiențe vizuale la care poți lua parte. Ar trebui să te opui? Nu, doar relaxează-te. Please Relax Now a fost proiectat la Festivalul de Scurtmetraj de la Hamburg în 2014 și a făcut parte din European Media Art Festival, Osnabrück (2014) și Videonale, Bonn (2015).
Acum că ai făcut asta, îti dai seama că reinterpretarea, subversiunea, explorarea şi eliminarea graniţelor a dus la crearea unui nou corp cinematografic. Nu doar a unui corp, ci a unui sine în care elementele explorate până acum fuzionează. Într-un cuvânt, a dus la intimitate – o conexiune emoționalo-senzorială profundă între privitor și cinema. Hiper-minimalistul și atât de senzualul What My Love Must See seduce privitorul prin modificarea subtilă a percepției asupra aceleiași imagini: o carte poștală vie, care păstrează amprenta unei povești de dragoste și, în același timp, o ecuație poetică despre cinema, ale cărei variabile sunt elemente esențiale de limbaj filmic. François Bonenfant propune un puternic și emoționant dialog vizual între spectator și un bărbat care privește fix spre cameră în trei momente diferite ale zilei, de undeva de pe unul dintre acoperișurile romantice ale Lisabonei. Pe măsură ce lumina soarelui călătorește pe chipul bărbatului către apus și cântecul de dragoste, pe care-l auzim la început în surdină la un radio, devine din ce în ce mai prezent, fredonat de vocea caldă a bărbatului. În cele din urmă, îmbrățișându-ne ca unic univers sonor al filmului, nostalgia și dorința se strecoară subtil până la a pune stăpânire cu totul pe inimile și trupurile noastre. Filmul este prezentat cu sprijinul Asociației Fala Português!
