Provocăm startupurile la cea mai hip competiție dedicată lor!
The Beards Studio este studioul de creație în atelierul căruia se nasc idei smart, nu pana de mult un startup la rândul lui. Și acum a venit momentul să dăm din cunoștințele și experiența acumulate în timp celor care pornesc în călătoria antreprenoriatului. Vrem să ajutăm startupurile să își găsească nu doar imaginea cat și vocea, cu ajutorul nostru.
În mod obișnuit noi pitchuim clientul, însă acum schimbăm rolurile și chemăm startupurile să participe la competiția în urma căreia pot câștiga: Full Branding + Campaign (design de logo, mission statement, strategie de brand, un concept creativ pentru camapnia de lansare, strategia campaniei de lansare, designul materialelor printate); Branding (design de logo, mission statement, strategie de brand) și Logo (design de logo, mission statement).
Pitch the Pitchers este despre relația client-agenție; iar nouă ne place să dăm tuturor lucrurilor un twist fresh. Conștienți fiind de capacitățile de a cuceri clienți, acum vom fi noi în postura de „client ready to be sweeped off our feet”.
Înscrierile încep în data de 4 Noiembrie și se vor încheia în data de 5 Decembrie, timp în care startupuri din toată România sunt așteptate să ia parte mișcării Pitch the Pitchers!
Secțiunea de înscrieri se va putea găsi pe site-ul și va fi locul în care începe magia.
După terminarea înscrierilor, pe 8 Decembrie vor fi anunțate cele 20 de proiecte ajunse pe shortlist ce urmează să-și pitchuiasca ideile cu noi până în data de 22 Decembrie.
*Vor fi contactați pe email, skype sau alte metode de comunicare.
În data de 24 Decembrie vor fi anunțați câștigătorii competiției.
Startupurile alese in urma campaniei vor primi:
Locul 1: Full Branding + Campaign (design de logo, mission statement, strategie de brand, un concept creativ pentru campania de lansare, strategia campaniei de lansare, designul materialelor printate)
Locul 2: Branding (design de logo, mission statement, strategie de brand)
Locul 3: Logo (design de logo, mission statement)
Campania are următoarele trei criterii de eligibilitate:
– startupul trebuie să fie fondat pe Pământ
– startupul trebuie să fie cool și cu impact mare asupra societății
– startupul nu trebuie să aibă mai mult de 12 luni de activitate
3… 2… 1… și… START pentru STARTUPS!