Tetra Pak, liderul mondial în soluţii de procesare și ambalare a produselor alimentare, l-a numit pe Charles Héaulmé (48 de ani, francez) pentru a conduce regiunea Europa şi Asia Centrală începând cu luna ianuarie a acestui an. Din noua poziţie, Héaulmé va coordona activităţile în 55 de ţări, 43 de birouri de vânzări, 13 locaţii de producţie, având în subordine o echipă alcătuită din 4550 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 3,5 miliarde de euro. Această funcţie a fost ocupată până în prezent de Adolfo Orive care a fost numit să conducă afacerile companiei Tetra Pak în regiunea Americii de Nord, Centrale și de Sud.
Un context plin de provocări pentru industrie
Ca Vicepreşedinte al unei regiuni recent reorganizată, Héaulmé îşi asumă responsabilitatea coordonării operațiunilor companiei într-o zonă geografică foarte diversă, cu un mediu de afaceri în continuă schimbare pentru Tetra Pak. Concurenţa între furnizorii de soluţii de ambalare în cutii de carton și cei care oferă soluții alternative este în creştere. În acelaşi timp, consumul de lactate şi băuturi răcoritoare, categorii principale pentru Tetra Pak, se află sub presiune. În contextul unei structuri organizaționale regândite, stimularea creşterii şi ridicarea nivelului de competitivitate sunt obiectivul lui Héaulmé, astfel încât Tetra Pak să îşi menţină poziţia de lider în industrie.
În permanentă schimbare
“Tetra Pak a continuat permanent să crească de la înființare companiei. Acest palmares impresionant a fost realizat prin inovaţie, orientare către clienţi şi sustenabilitate. Vom continua să construim pornind de la bazele acestei tradiții puternice. Ne vom concentra atenţia pe o mai bună mobilizare a portofoliului nostru solid, extinderea pe noi segmente de piață și consolidarea zonelor critice de afaceri, precum Serviciile Tehnice. Am făcut paşi importanţi în direcţia creării unei culturi de perfecționare continuă şi excelenţă împreună cu clienţii noştri şi îmi iau angajamentul să consolidez acest lucru în următorii ani”, declară Charles Héaulmé.
Despre Héaulmé
Încă din 1999, de când s-a alăturat companiei Tetra Pak, Charles Héaulmé a deținut poziții de conducere în mai multe țări din Europa și America Latină. Cel mai recent, el a fost Directorul General al Tetra Pak Iberia. În timpul carierei sale la Tetra Pak a trăit și a lucrat în 9 țări, cunoscând astfel diferite contexte ale pieței și ale mediului de afaceri, de la susținerea operațiunilor în perioadă de recesiune până la implementarea strategiilor de creștere.
{mosloadposition user9}