Synevo România, lider al pieței locale de servicii de diagnostic de laborator, introduce în oferta comercială testul Real Time PCR pentru diagnosticarea COVID-19, începând de luni, 18 mai 2020. Testul va fi disponibil numai cu programare prin call-center la numărul 0374.708.807, iar rezultatele vor fi disponibile online și transmise către DSP, conform legislației în vigoare, indiferent dacă sunt negative sau pozitive. Timpul de eliberare al rezultatelor este de maximum 72 de ore de la momentul recoltării. Testele pot fi realizate în 31 de centre Synevo din 25 de orașe din țară. Costul unui test Real Time PCR este de 285 de lei.
Testul Real Time PCR poate fi solicitat de angajatori pentru reluarea activității profesionale sau de cei care trebuie să se deplaseze în afara țării. Femeile însărcinate care urmează să nască, persoanele supuse unui transplant, cei care fac hemodializă, pacienții cu imunosupresie sau cu afecțiuni oncologice au nevoie de acest test înaintea internării, chimioterapiei, radioterapiei sau intervențiilor operatorii. De asemenea, testul se adresează contacților cazurilor confirmate, personalului medical sau persoanelor expuse frecvent, prin natura profesiei, la agenți infecțioși.
„Synevo continuă să susțină eforturile autorităților, ca parte a programului național de testare SARS-COV-2. Dorim, de asemenea, să venim în ajutorul cliențiilor corporate și pacienților care au nevoie de testare RT-PCR pentru reluarea activităților profesionale, tratamente medicale sau deplasări în străinătate, în interes profesional sau personal. Ne adresăm prin acest serviciu pacienților asimptomatici, celor care au o suspiciune sau persoanelor cărora li se solicită testul din diverse motive. Recoltarea probelor pentru testul Real Time PCR în rețeaua Synevo va contribui la îmbunătățirea accesului la servicii de diagnostic specific în situatia pandemiei COVID-19 și la o mai bună cunoaștere a situației epidemiologice la nivel național”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.
Programările pentru testele Real Time PCR se pot face de luni până vineri, în intervalul 7-18, iar prelevarea probelor se face printr-un simplu exsudat nasofaringian. Rezultatele vor fi disponibile online.
Centrele Synevo în care vor fi disponibile testele RT-PCR sunt amplasate în orașele: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Iași, Miercurea Ciuc, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara. Unele dintre centre vor fi dedicate exclusiv testului RT-PCR, iar altele vor avea program specific pentru recoltarea acestor probe.
Laboratorul Central Synevo este acreditat de autorități pentru prelucrarea probelor pentru SARS-CoV-2 prin metoda RT-PCR. Din 1 aprilie și până astăzi, specialiștii departamentului de biologie moleculară al Laboratorului Central de Referinta Synevo, au procesat peste 12.000 de astfel de teste.
Pe lângă testele Real Time PCR, oferta Synevo cuprinde și teste de determinare a anticorpilor IgG pentru SARS-CoV-2, probele putând fi prelevate în toate centrele de recoltare din rețea, începând cu data de 11 mai 2020. Rezultatele acestor teste se eliberează în maximum 48 de ore, având o acuratețe de 99% și specificitate de 99,5%. Pretul testului IgG este de 95 de lei, iar recoltarea, în acest caz, se poate face fără programare prealabilă.
În contextul epidemiologic actual, Synevo a implementat în centrele de recoltare și în laboratoare măsuri stricte pentru protecția pacienților și angajaților, cu respectarea reglementărilor în vigoare emise de autoritățile în domeniu.
Synevo România este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România, fiind parte a Diviziei de Servicii de Diagnostic, Medicover. La finalul anului 2019, Synevo opera în România o rețea de 17 laboratoare și 123 de centre de recoltare probe, având o acoperire în 54 de orașe din 39 de județe.
Despre Synevo România
Synevo este cel mai important furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2019, Synevo România administra o rețea națională de 17 laboratoare și 123 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând pe parcursul întregului an aproximativ 16 milioane de teste. (www.synevo.ro)
Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic, înființat în anul 1995 (www.medicover.com).