Gala de deschidere BIEFF aduce în premieră în România cel mai nou lungmetraj al maestrului filmului experimental TERRY GILLIAM, THE ZERO THEOREM.
Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului la Cinema Pro, miercuri, 11 decembrie, și va fi precedată de un Masterclass susținut de acesta la Cinema Studio.
Evenimentul și prezența regizorului în România sunt posibile datorită sprijinului generos oferit de British Council, JTI și MediaPro Distribution.
Prezentat în premieră mondială în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Veneţia 2013, retro-futuristul science-fiction THE ZERO THEOREM, filmat anul trecut în Bucureşti, este o satiră acidă, cu nuanţe orwelliene, la adresa lumii contemporane, dominată de computere şi de marile corporaţii. Amintind de BRAZIL, filmul poartă mărcile specifice lui GILLIAM: excentricitatea și umorul insolit, personajele burleşti şi contrastele dintre futurismul low-tech şi decorul clasic în descompunere. Într-o lume a zgomotului şi a claustrofobiei tehnologice, în care nu te poţi ascunde nicăieri de reclamele ce te urmăresc pe stradă – unele dintre ele promovând biserica lui Batman Mântuitorul – Qohen, un „zombie de cubicul”, inadaptat social şi genial în materie de computere, se luptă cu credinţa în propriul destin. Chinuit de angoase existenţiale, aşteaptă un telefon ce ar trebui să dea sens vieţii sale, în timp ce lucrează la „teorema zero”, un proiect misterios care sugerează că existenţa în sine, întregul univers, Qohen inclusiv, nu au niciun sens.
Celebra publicaţie Screen Daily scrie: „Franz Kafka continuă să trăiască şi în secolul XXI şi face film sub numele de TERRY GILLIAM. Stilul său vizual inimitabil este din nou pus în practică, materializând scenariul lui Pat Rushin sub forma unei combinaţii suprarealiste dintre vechi şi nou, real şi imaginar, futurist şi arhaic.” (Dan Făinaru)
GILLIAM pune câteva întrebări esenţiale – dacă existenţa are sens, cum se va rezolva criza contemporană a spiritualităţii, dacă ne mai putem proteja spaţiul privat într-o lume a conectivităţii, daca mai putem trăi cu adevărat momentul prezent sau suntem acaparaţi de lumea virtuală – pentru ca apoi să se retragă, lăsându-l pe Qohen, şi implicit pe spectator, să se autoanalizeze cu atenţie. Ca în cazul oricărei căutări existenţiale, rezultatul nu poate fi decât surprinzător.
Regizorul declară: „Sunt obsedat de provocarea de a fi singur. Cum poţi şti cine eşti, în vremurile astea când nimeni nu trăieşte momentul? Toţi comentează momentul – pe Twitter, pe Facebook. Suntem la cină, uite o poză cu farfuria – uite! În loc să fie fie prezenţi, bucurându-se de cină şi vorbind cu oamenii de la masă. Poate sună schizofrenic, dar simt că are loc o fragmentare a vieţilor noastre.” (TERRY GILLIAM, interviu de Mike Fleming Jr.)
TERRY GILLIAM este unul dintre cei mai îndrăzneţi regizori contemporani, având întotdeauna curajul să sfideze convenţiile şi să experimenteze. Apreciat la nivel internaţional pentru filme precum BRAZIL (nominalizat pentru Cel mai bun scenariu adaptat la Oscarurile din 1986), THE FISHER KING (câştigator al premiului Leul de Argint la Veneţia în 1991), sau FEAR AND LOATHING IN LAS VEGAS (nominalizat la Palme d’Or Cannes în 1998), filmele lui sunt de obicei comedii negre existențialiste care se termină cu o turnură tragicomică de situaţie.
Cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc în perioada 11-15 decembrie 2013, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu, și este susţinută de Centrul Național al Cinematografiei, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Națională de Arte, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, UCIN, British Council, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Goethe-Institut, Ambasada Finlandei, JTI, Dacia, Jameson, Noumax, 360 Revolution, Hotel Marshal, La Mama, Lente Cafe, Club Control, Librăria Bastilia, Smart Change, Alte Arte.
PARTENERI MEDIA: Digi24, Radio Guerrilla, Vision Media Plus, Cinemagia.ro, CinemaRx.ro, CineFan.ro, FilmReporter.ro, LiterNet.ro, Carturesti.ro, B365.ro, All Hollow, BeWhere!, TATAIA, Orasulm.eu, GetLokal.ro, CalendarEvenimente.ro, Urban.ro, CooperativaUrbana.ro, iFestival.ro, IQads.ro, VICE.ro, HipMag.ro, SUB25.ro, GingerGroup.ro, TOTB.ro, LaPunkt.ro, 121.ro, Modernism.ro, ArtClue.net, PostModern.ro, ArtActMagazine.ro, Studentie.ro, VinSiEu.ro, DorDeDuca.ro, KoolHunt.ro, VIP Romania, Inhale Magazine, Ziarul Metropolis, Urban Things Romania.