Departamentul de Tineret Iasi al Partidului Conservator anunta extinderea termenelor de primire a ideilor de afaceri ale tinerilor in cadrul proiectului national „Bucuria de a fi propriul tau stapan”.
Iniţiat ca un demers adresat tinerilor români cu spirit antreprenorial, proiectul conservatorilor le oferă acestora oportunitatea de a-şi prezenta în cadrul unei competiţii o idee de afacere. La final, un numar de 3 proiecte din fiecare judeţ al ţării urmează a fi selectate pentru finanţare, aceasta fiind asigurată de preşedintele Partidului Conservator, dl. Dan Voiculescu.
La primul termen de evaluare a proiectului, pe 20 iulie, pe adresa DTPC Iaşi sosiseră 10 idei de afaceri din partea tinerilor din Iaşi.
„Ce mă bucură cel mai tare e faptul că receptivitatea cea mai bună este în rândul elevilor şi al studenţilor din primii ani. Printre ideilor lor de afaceri enumăr o grădiniţă, o firmă de web design sau un studio profesional de prelucrari audio-video. Un tânăr chiar a încheiat un contract de distribuitor de servicii cu un important furnizor de televiziune digitală şi este dispus inclusiv să cofinanţeze ideea sa de afacere.” – a declarat Daniel Matasaru, coordonatorul judetean al DTPC Iasi.
Noile termene de primire ale ideilor de afaceri sunt:
Ø 15.08.2007 – a doua centralizare naţională
Ø 15.09.2007 – a treia centralizare naţională
Ø 15.10.2007 – încheierea etapei de primire a ideilor de afaceri
Ø 15-30.10.2007 – deliberarea juriului format din oameni de afaceri
Ø 31.10.2007 – anunţarea câştigătorilor (eveniment mediatic)
Tinerii conservatori ieşeni au continuat în această perioada mediatizarea proiectului „Bucuria de a fi propriul tău stăpân”, în ultima săptămână fiind distribuite 2000 de flyere şi 100 de afişe promoţionale, oferite împreună cu explicaţiile necesare aplicării în cadrul acestui proiect.
Detalii suplimentare legate de iniţiativa conservatorilor pot fi găsite pe site-ul PC Iasi, la adresa web www.pc-iasi.ro , iar sugestii şi întrebări pot fi trimise la adresa tineret@partidulconservator.ro.
{mosloadposition user10}