Peste 100 de copii din întreaga țară, pacienţi cu afecțiuni incurabile sau care le limitează viața, aflați în grija centrelor HOSPICE Casa Speranţei din Bucureşti şi Braşov, beneficiază de sesiuni de terapie bazată pe realitatea virtuală şi augmentată. Această soluție, implementată în cele două centre sub numele Tech Room, este gândită pentru a-i ajuta să suporte mai ușor boala și procedurile medicale de multe ori chinuitoare prin care trec. Cu ajutorul Tech Room, copiii pot evada pentru un timp într-o realitate în care pot escalada Everestul, pot ateriza împreună cu Neil Armstrong pe lună, pot zbura printr-un oraș sub forma unui vultur sau pot înota alături de delfini.
Soluția bazată pe realitatea virtuală și augmentată a fost implementată în cele două centre în cadrul proiectului „Conexiune pentru îngrijire și compasiune”, dezvoltat printr-un parteneriat între Fundaţia Vodafone România şi HOSPICE Casa Speranţei. Bugetul întregului proiect, care prin componenta tehnologică avansată urmărește să crească eficiența intervențiilor medicale, se ridică la aproape 760.000 de lei. Din această sumă, aproape 590.000 de lei reprezintă finanțarea acordată de Fundația Vodafone România prin programului Connecting for Good.
„Apelăm tot mai des la tehnologie pentru a oferi soluții care acum câțiva ani erau de neimaginat, iar proiectele din programul Connecting for Good înlesnesc accesul la sănătate și servicii sociale pentru categoriile vulnerabile”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.
„Aceste soluții le dau posibilitatea copiilor în scaune cu rotile să intre într-o realitate în care pot alerga, micuților cu diagnostice grave să poată experimenta diverse meserii cu ajutorul simulatorului de joburi, să cânte la pianul gigantic pe care pot păşi sau să interacționeze cu personaje fantastice, cu ajutorul unui perete interactiv. «Conexiune pentru îngrijire și compasiune» reprezintă un pionerat în România și suntem încântați să avem la HOSPICE tehnologie de ultimă generație care ne ajută să îmbunătățim viața pacienților noștri”, a declarat Mihai Mănescu, managerul proiectului.
Soluția Tech Room se află în prezent în etapa de testare, rezultatele obținute urmând a fi folosite pentru integrarea intervenţiilor bazate pe realitatea virtuală și realitatea augmentată în ansamblul terapiei aplicate de echipele multidisciplinare HOSPICE pentru copiii cu boli care le limitează viaţa. Pe lângă acest concept bazat pe tehnologii de ultimă oră, proiectul „Conexiune pentru îngrijire și compasiune” include un sistem integrat de servicii medicale, servicii de consiliere psiho-socială-emoţională, de sprijin educaţional şi servicii de tip respite menite să ofere părinților timp liber pentru rezolvarea altor probleme sau pentru a-și recupera forțele.