Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Terapia Vojta, ideală în tratarea scoliozei la copii și adolescenți în combinație cu terapia după principiile Schroth

scolioza

Aproximativ 60.000 de copii din România suferă de scolioză, o afecțiune caracterizată de curbarea coloanei vertebrale, cu consecințe deosebit de grave atât în plan medical, cât și psihic și social. Vestea bună este că, astăzi, scolioza poate fi tratată eficient cu ajutorul a două terapii inovative: Terapia Vojta și Terapia după principiile Schroth, prevenind astfel complicațiile și chiar operația.

“Scolioza afectează postura, mersul, calitatea somnului, dar și procesul respirator, însă aceasta tinde să devină mai mult decât o problemă medicală. Din experiența de la centru, am constatat că scolioza afectează inclusiv imaginea și stima de sine. Copiii se simt jenați de postura pe care o au și de reacțiile celor din jur, se simt inconfortabil purtând corsetul la școală sau în grupul de prieteni și ajung astfel să își limiteze relațiile sociale. Tocmai de aceea, încurajez părinții, ca începând cu vârsta de 8 ani, să meargă cu cei mici la o ședință de evaluare posturală, astfel încât să determine eventualele anomalii și să înceapă un program personalizat de fizioterapie, ce cuprinde ședințe de terapie Vojta și terapie după principiile Schroth”, a declarat Bogdan Goga, fizioterapeut al centrului Terapie pentru Mișcare.


Terapia Vojta recreează modele ideale de mișcare

Acesta a mai explicat că, în cazul copiilor care suferă de scolioză, modelele de mișcare sunt alterate, motiv pentru care, acestea trebuie reînvățate. În lipsa unor terapii care să îi ajute pe pacienți în redobândirea biomecanicii corecte a corpului, există riscul ca afecțiunea să se agraveze. “Terapia Vojta a fost concepută de profesorul căruia îi poartă numele, un renumit medic neurolog pediatru, care a observat în vasta sa experiență că, prin activarea anumitor zone ale organismului, sunt obținute reacții reflexe. Prin terapia Vojta pot fi stimulate două modele de mișcare reflexă: târârea reflexă și rostogolirea reflexă, considerate a fi modele de mișcare ideale, perfecte din punct de vedere al eficienței biomecanice. Practic, prin terapia Vojta se transmite la nivel neurologic un model de mișcare corect, ideal, pe care copilul, prin practică, și-l va însuși, înlocuind vechile obiceiuri de mișcare”, a adăugat fizioterapeut Bogdan Goga.

Astfel, dacă prin terapia Vojta creierul recepționează un model superior de mișcare ce contribuie la simetrizarea și controlul eficient al mușchilor de la nivelul coloanei vertebrale, prin terapia după principiile Schroth, se utilizează exerciții de respirație tridimensională și postură, astfel încât să îi fie redată organismului poziția corectă a coloanei vertebrale.

“Fiecare terapie are specificul ei și un aport în vindecarea organismului, iar terapia Vojta este ideală în tratarea scoliozei la copii alături de terapia tridimensională după principiile Schroth. Dacă prin Vojta contribui la un mai bun control al mușchilor copilului, prin Schroth este antrenat acest control pentru a crește forța acestui proces”, a declarat fizioterapeut Bogdan Goga.

Terapia Vojta și terapia tridimensională după principiile Schroth sunt parte a programului de fizioterapie personalizat, indicat copiilor și adolescenților cu scolioză, cu rezultate foarte bune mai ales dacă pacientul se prezintă din timp la specialist și cooperează în vederea efectuării cu maximă eficiență a celor două terapii.

Terapie pentru Mișcare este un centru de fizioterapie ce abordează integrativ problemele pacientului prin utilizarea unor practici moderne precum: terapia Schroth, terapia Vojta, osteopatia, recuperarea uroperineală, drenajul limfatic, fizioterapia, stimularea electrică funcțională, terapia Bowen, kinetoterapia, terapia manuală, kinesiotapingul, reeducarea posturală, crioterapia și masajul. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.terapiepentrumiscare.ro sau https://www.facebook.com/TerapiePentruMiscare/.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.