Competiţia „Top Chef” a ajuns pe ultima sută de metri pentru că luni, de la ora 20:30, la Antena 1, concurenţii se vor lupta în semifinala show-ului pentru un loc în marea finală şi pentru premiul de 30 000 de euro.
Ediţia se anunţă a fi una tensionată din cauza probelor pe care cei trei chefi le-au propus concurenţilor. După ce au gătit pentru cele mai dragi persoane care au venit în platoul emisiunii, semifinaliştii au făcut echipă cu foştii concurenţi ai show-ului. Astfel, s-au format două ehipe în care căpitanii au fost traşi la sorţi: ”Am fost singura care nu a fost până acum căpitan. E un moment pe care l-am aşteptat toată competiţia”, mărturiseşte Alexandra Leon.
Ceilalţi semifinalişti au fost sceptici în ceea ce priveşte abilităţile concurentei de a fi un bun coordonator în bucătarie „Alexandrei îi va fi foarte greu pentru că nu a mai fost şef de echipă până acum”, povesteşte Alexandru Iacob, căpitanul celei de-a doua echipe. Al doilea semifinalist din echipa lui, Veres Istvan, a mărturisit că Alexandra va fi doar cu numele căpitan, deciziile aparţinând celor doi subalterni ai săi, Daniel Grosu şi Mihai Irimia, din cauza caracterelor puternice ale celor doi.
Telespectatorii care vor urmări „Top Chef” luni, de la ora 20:30, la Antena 1 vor putea afla dacă singura fată rămasă în concurs, Alexandra Leon, se va număra printre cei patru finalişti care se vor bate în marea finală pentru premiul de 30 000 de euro.