1. Win32/Conficker
Poziție Anterioară: 1
Procentaj de Detecție: 10.32%
Amenințarea Win32/Conficker reprezintă un vierme de rețea care s-a propagat inițial prin exploatarea unei vulnerabilități recente a sistemului de operare Windows. Această vulnerabilitate este prezentă în subsistemul RPC și permite accesul de la distanță al atacatorului pe calculatorul ţintă, fără ca acesta să mai aibă nevoie de date de autentificare valide. În funcție de versiune, codul malware poate de asemenea să se răspândească prin directoare partajate nesecurizate și prin medii mobile (stick-uri de memorie USB), folosind funcționalitatea Autorun activată implicit în sistemele de operare Windows (deși aceasta nu mai este activă în Windows 7).
Win32/Conficker încarcă un DLL prin intermediul procesului svchost. Această amenințare contactează servere web cu nume de domenii prestabilite pentru a descărca și alte componente dăunătoare. O descriere mai amănunțită a Conficker este disponibilă la adresa //www.eset.eu/buxus/generate_page.php?page_id=279&lng=en.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Deși ESET dispune de un proces foarte eficient de detecție pentru Conficker, este important ca utilizatorii să se asigure că au aplicat patch-ul Microsoft, disponibil încă din toamna 2008, pentru a evita folosirea vulnerabilității de către alte amenințări. Informații despre vulnerabilitatea în sine sunt disponibile la //www.microsoft.com/technet/security/Bulletin/ms08-067.mspx. Chiar dacă variantele recente par a fi renunțat la folosirea tacticii Autorun, este recomandat să dezactivați această funcționalitate: acest lucru va reduce impactul avut de amenințările catalogate de către ESET ca INF/Autorun. Echipa de cercetare din San Diego a publicat numeroase articole pe tema Conficker pe blog-ul //www.eset.com/threat-center/blog/?cat=145
Este important de reținut că majoritatea infecțiilor Conficker pot fi evitate prin practicarea “safe hex”: mențineţi actualizările sistemului de operare la zi, dezactivați Autorun, și nu folosiți directoare partajate nesecurizate. Dată fiind publicitatea destul de mare ce i-a fost făcută și folosirea unei vulnerabilități remediabile de atât timp, ne-am fi așteptat la o scădere mare a infecțiilor dacă oamenii și-ar fi luat aceste mici precauții. Totuși, Conficker Working Group estimează că încă mai există 6 milioane de computere infectate.
2. INF/Autorun
Poziție Anterioară: 2
Procentaj de Detecție: 8.42%
Această denumire este folosită pentru a descrie o varietate de malware care folosește fișierul autorun.inf pentru a compromite un PC. Acest fișier conţine informații despre programele care sunt rulate automat atunci când este accesat un mediu mobil ( de cele mai multe ori dispozitive de stocare USB flash sau dispozitive similare). Software-ul de securitate ESET detectează în mod euristic malware-ul care instalează sau modifică autorun.inf ca fiind INF/Autorun atunci când nu este identificat ca făcând parte dintr-o anumită familie malware.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Mediile mobile de stocare a datelor sunt foarte folositoare și foarte populare; bineînțeles, dezvoltatorii de malware sunt conștienti de acest lucru, amenințările INF/Autorun revenind frecvent acolo unde au fost depistate. Din acest motiv există riscul persistă.
Setările implicite Autorun din Windows permit rularea automată a programelor listate în fișierul autorun.inf atunci când este accesată o gamă variată de dispozitive mobile. Sunt multe categorii de malware care se auto-copiază pe aceste dispozitive. Deși acesta poate să nu fie principalul mecanism de distribuție al programului, autorii malware sunt dispuși să îl perfecţioneze.
În timp ce malware-ul care folosește acest mecanism poate fi detectat ușor de un scanner euristic, este mai bine – așa cum sugera și Randy Abrams pe blog-ul nostru (//www.eset.com/threat-center/blog/?p=94; //www.eset.com/threat-center/blog/?p=828) să dezactivezi Autorun decât să te bazezi pe antivirus pentru a-l detecta de fiecare dată. Puteţi găsi detali folositoare pe blogul lui Randy la //www.eset.com/threat-center/blog/2009/08/25/now-you-can-fix-autorun.
3. Win32/PSW.OnLineGames
Poziție Anterioară: 3
Procentaj de Detecție: 5.15%
Folosită în special pentru atacurile phishing îndreptate in direcția gamerilor, această familie de Troieni are capabilități de keylogging și uneori de rootkit, colectând informații despre jocurile online și datele de autentificare folosite. De obicei, datele capturate sunt transmise spre PC-ul atacatorului.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Acești Troieni sunt prezenţi în număr foarte mare iar gamerii trebuie să rămână în alertă. Deşi au existat mereu oameni care furau datele de identificare ale unui anumit jucător doar din placerea de a face acest lucru, comercializarea de bani virtuali, comori, avatare, etc. reprezintă o sursă majoră de venituri ilegale pentru infractorii cibernetici. De asemenea, este important ca participanții în MMORPG-uri (Massively Multi-player Online Role Playing Games) precum Lineage și World of Warcraft, dar și în “metavers-uri” precum Second Life, sa fie conștienți de amenințările care îi vizează. Echipa ESET Malware Intelligence dezbate pe larg aceasta problemă în ESET 2008 Year End Global Threat Report, care poate fi găsit la //www.eset.com/threat-center/threat_trends/EsetGlobalThreatReport(Jan2009).pdf
4. Win32/Agent
Poziție Anterioară: 4
Procentaj de Detecție: 2.88%
ESET NOD32 descrie această detecție de cod periculos ca fiind generică, deoarece acoperă o familie mai mare de malware care poate fura informații de pe calculatoarele infectate.
Pentru a-şi atinge scopul, malware-ul se auto-copiază de obicei într-o locație temporară și adaugă chei în regiștri pentru a face referire la acele fișiere, sau la altele similare create aleator în alte directoare ale sistemului de operare, urmând a fi executate la fiecare pornire a sistemului.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Această etichetă acoperă o arie atât de mare de ameninţări încât este imposibil de prescris un singur mod de acţiune pentru a evita eventualele neplăceri. Folosiţi un anti-malware bun (vă putem sugera un produs bun J ), o buna practică de aplicare a patch-urilor, dezactivaţi Autorun, şi gândiţi-vă bine înainte de a da un click.
5. INF/Conficker
Poziție Anterioară: 5
Procentaj de Detecție: 1.80%
INF/Conficker are legatură cu detecția INF/Autorun: se aplică unei versiuni a fișierului autorun.inf folosit pentru a răspândi unele versiuni ale viermelui Conficker.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
În ceea ce privește utilizatorul final, acest tip de malware oferă și mai multe motive pentru a dezactiva opțiunea Autorun: a se urmări secțiunea INF/Autorun.
6. Win32/Tifaut
Poziție Anterioară: 25
Procentaj de Detecție: 1.49%
Malware-ul Tifaut are la bază limbajul de script Autoit. Acest malware se transmite între computere copiindu-se pe medii de date mobile și fabricând un fișier Autorun.inf care să pornească automat. În plus, în fișierul autorun.inf sunt generate comentarii aleatoare pentru a fi mai greu de detectat de către soluțiile de securitate. Acest malware a fost creat cu scopul precis de a fura informații de pe calculatoarele infectate.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Vezi INF/Autorun pentru detalii privind implicațiile pentru software ce folosește Autorun.inf drept vector de transmitere.
7. VBS/StartPage
Poziție Anterioară: 60
Procentaj de Detecție: 1.22%
VBS/StartPage se referă la diferite tipuri de malware care schimbă setările din aplicaţiile folosite pentru navigarea pe internet(de obicei Internet Explorer) și redirecționează pagina de start pe site-uri de publicitate. Aceste amenințări pot de asemenea să creeze iconițe pe desktop care trimit direct către acele site-uri cu reclame. VBS/StartPage este prolific în Asia și mai ales în China, dacă această amenințare este detectată pe computer este foarte posibil ca și alți viruși să fi infectat sistemul.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Acest malware nu este tocmai nou sau inovativ. Dar asta nu înseamnă că acesta nu prezintă o problemă pentru utilizatorii care nu-și actualizează în mod regulat software-ul antivirus.
8. Win32/Qhost
Poziție Anterioară: 8
Procentaj de Detecție: 0.93%
Această ameninţare se auto-copiază în directorul %system32% din Windows înainte de a fi lansat. Win32/Qhost se poate răspândi prin e-mail şi obţine controlul computerului afectat. Acest grup de troieni modifică fişierele gazdei pentru a redirecţiona traficul spre domeniile web indicate de atacatori.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Acesta este un exemplu de Troian care modifică setările DNS dintr-un sistem infectat pentru a schimba modul în care numele de domenii sunt atribuite adreselor IP. În acest fel, o maşină infectată nu se poate conecta la site-ul unui distribuitor de securitate pentru a descărca actualizări, sau încercările de accesa un site sigur sunt redirecţionate spre unul infectat. De obicei, Qhost folosește aceste strategii pentru a executa un atac bancar de tipul Man in the Middle (MITM). Nu este foarte rentabil să faceți prea multe supoziții despre locația curentă pe care o ocupaţi pe internet (din punctul de vedere al atacatorilor).
9. Win32/Pacex.Gen
Poziție Anterioară: 6
Procentaj de Detecție: 0.87%
Eticheta Pacex.Gen desemnează o gamă largă de aplicaţii care folosesc un nivel specific de disimulare. Sufixul .Gen înseamnă “generic”: adică, această etichetă acoperă un număr mare de variante cunoscute şi poate de asemenea detecta variante necunoscute care prezintă caracteristici similare.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Nivelul de disimulare folosit a fost observat în mare parte în cazul Troienilor destinaţi furtului de parole. Totuşi, odată cu apariţia mai multor familii de malware care nu folosesc acelaşi cod de bază însă prezintă aceeaşi tehnică de disimulare, motoarele de detecţie le etichetează drept Pacex.
Protecţia crescută, oferită de multiplii algoritmi de detecţie proactivă compensează mai mult decât suficient această mascare a tendinţelor statistice: aşa cum am discutat în atâtea lucrări, este mult mai importantă detecţia proactivă a malware-ului decât identificarea exactă. (“The Name of the Dose”: Pierre-Marc Bureau şi David Harley, Punctele de discuţie din cadrul Conferinţei Virus Bulletin International ediţia 18, 2008 – //www.eset.com/download/whitepapers/Harley-Bureau-VB2008.pdf; "The Game of the Name: Malware Naming, Shape Shifters and Sympathetic Magic" de David Harley – //www.eset.com/download/whitepapers/cfet2009naming.pdf)
10. Win32/AutoRun.PSW.OnlineGames
Poziție Anterioară: 85
Procentaj de Detecție: 0.69%
Amenințările identificate cu eticheta ‘AutoRun’ se folosesc de fișierul Autorun.INF. Acest fișier este folosit pentru a porni neautorizat programe, în mod automat, odată cu inserarea de medii mobile într-un computer
Troienii cu eticheta ‘PSW.OnlineGames’ au capabilități de keylogging și uneori de rootkit, prin care colectează informații despre jocurile online și date de autentificare folosite. De obicei, datele sunt transmise spre PC-ul atacatorului.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul final?
Implicațiile acestui tip de amenințare sunt similare INF/Autorun (vezi mai sus) și Win32/PSW.OnlineGames (de asemenea mai sus).
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}