La jumătatea lunii noiembrie, a avut loc prima ediție Speakings dedicată specialiștilor de HR din România. După o finală strânsă cu discursuri improvizate cu doar 1 minut timp de gândire, Alexandra Stan, HR Business Partner OTP Bank, a câștigat premiul pentru cel mai bun vorbitor în public dintre specialiștii de resurse umane.
Pe locurile următoare s-au clasat Alina Rădulescu, HR Director Teamnet, Liana Patulea, HR Manager Estee Lauder și Corina Petcu, Recruitment & Development Specialist NN România. Iar Luiza Banyai, Organizational Development & People Capabilities Leader Enel, a câștigat cu discursul despre “feminitate și feminism” două premii din partea sponsorilor, printre care și premiul pentru cel mai creativ discurs, oferit de Tempo Advertising.
Speakings este primul show de vorbit în public din România, un concept inedit aflat încă la început de drum ca eveniment comercial. Sub acest nume se vor organiza anual o serie de spectacole open, dar și evenimente de teambuilding pentru mediul corporate, toate pe o formulă originală care oferă deopotrivă entertainment și informație utilă în organizarea și creșterea calității discursului oricui este nevoit să vorbească în public.
De cursurile de public speaking și de show-urile organizate de antrenorii de la Speakings s-au bucurat deja oameni din zeci de companii din România, precum Flanco, EY România, Estee Lauder, HP, Unilever, Oracle, Băneasa Shopping City și case de avocatură celebre. Doar la evenimentul de HR au fost reprezentate companii ca: Banca Transilvania, Toyota, OMV Petrom, Accenture, Stefanini, Telekom, PepsiCo, Oracle, Kellogg’s, Cegeka, Paypoint, Urgent Cargus, Genpact, Ing Bank, Mușat și Asociatii, Danone și EY.
Primul show de acest fel, ca o suită de dueluri la scenă deschisă între vorbitori ce susțin discursuri pe diferite teme, a fost organizat în urmă cu 3 ani pentru absolvenții cursurilor de public speaking de la Selftrust Academy. Și pentru că toate edițiile s-au bucurat de mare succes, SelfTrust Academy împreună cu Tempo au decis să facă din acest eveniment un brand în sine.