Companiile din cadrul Tempo Creative Group – Tempo Advertising, Kinecto şi Rogalski Grigoriu Public Relations – au fost desemnate să gestioneze comunicarea integrată pentru organizaţia internaţională World Vision din România, în urma licitaţiei organizate pentru promovarea programului „Mama şi copilul”, la începutul acestui an.
„Prin propunerile lor pline de creativitate, dar şi prin entuziasmul şi dorinţa vădită de a ajuta la îndeplinerea cauzei organizaţiei noastre – de a ajuta copiii defavorizaţi de a avea acces la drepturi elementare precum educaţie, sănătate, acceptare şi dragoste – cei de la grupul Tempo ne-au cucerit şi am decis să lucrăm împreună pentru promovarea noului program adresat mamelor şi copiilor din mediul rural”, a declarat Adela Fundulea, manager marketing pentru World Vision România.
În prezent, Tempo Creative Group se ocupă de implementarea campaniei de direcţionare către fundaţia World Vision a cotei de 2% din impozitul datorat statului şi pregăteşte o serie de proiecte în direcţia antreprenoriatului social prin dezvoltarea de noi produse şi parteneriate cu clienţii grupului, de natură să susţină atragerea de fonduri către fundaţie pe termen lung.