Tempo Advertising a implementat pentru Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) campania de informare “Omul Invizibil”, susţinând astfel comunicarea Programului de returnare voltuntară a migranţilor. Campania include spot TV, spot radio şi materiale promoţionale, se adresează imigranţilor care stau fără forme legale şi se desfăşoară în perioada martie – iunie 2013.
Conform statisticilor, peste 500.000 de persoane ajung ilegal în Europa în fiecare an, dintre care aproape jumătate sunt repatriate forţat. În România, migraţia ilegală nu este la fel de pregnantă ca în alte ţări, dar este un fenomen aflat în creştere de la un an la altul. Să stai ilegal într-o altă ţară înseamnă să nu ai acces la educaţie, servicii medicale sau să nu poţi aplica pentru un serviciu.
În acest context, OIM promovează programul de repatriere voluntară asistată ca alternativă la returnarea forţată. ”Intenţia noastră nu este să demonstrăm că repatrierea voluntară este cea mai bună soluţie pentru migraţia ilegală. Dimpotrivă, scopul nostru este de a oferi migranţilor a căror şedere este ilegală sau pe cale de a deveni ilegală pe teritoriul nostru informaţiile de care au nevoie pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză”, declară Maria Voicu (Project Coordinator, OIM Romania).
Spotul TV realizat de Tempo dramatizează felul în care un imigrant ilegal se simte zi de zi.
”Am încercat să ne punem în pielea imigranţilor ilegali şi ce am descoperit a fost un mare gol sufletesc: sentimentul cumplit pe care-l trăiesc, acela de a fi departe de casă, fără nicio perspectivă. Din acest insight a ieşit o campanie la care ţinem foarte mult şi un spot apăsător (”Omul invizibil”, filmat de Hypno), departe de clişeul publicitar” a declarat Costin Milu, Creative Director Tempo.
Echipa Tempo care a lucrat la acest proiect: Costin Milu – Creative Director, Iulia Soare – Copywriter, Gabriel Mihailescu – Art Director, Mihai Preotu – Strategie, Bianca Dordea – CS Director, Irina Chirila – Account Manager. Spotul a fost produs de Cubic Film, in regia lui Hypno, imagine – Radu Aldea.