Din 1 iunie, TVR devine spaţiu de spectacol pentru teatre şi publicul spectator.
La aproape 60 de ani de la difuzarea primului spectacol de teatru, Televiziunea Română lansează stagiunea de „Teatru în TVR”.
Pe parcursul stagiunii, vor fi prezentate mai multe spectacole, realizate de teatrele partenere în cadrul proiectului demarat şi coordonat de Casa de Producţie TVR.
Prin acest proiect, TVR aduce publicul mai aproape de actori, chiar în incinta sediului din Calea Dorobanţilor 191. Demersul vine în spiritul unei tradiţiii de şase decenii, timp în care Televiziunea Română a promovat teatrul pe micile ecrane şi continuă, în ciuda problemelor financiare, să producă şi să difuzeze adaptări tv ale pieselor.
Începând de miercuri, 1 iunie, curtea TVR devine spaţiu de spectacol pentru teatre, actori şi publicul lor. Primul spectacol al stagiunii, programat de Ziua Internaţională a Copilului, la ora 18.00, aduce în scenă actorii Teatrului Ion Creangă, cu un spectacol inedit: „Clowns”, în regia lui Ştefan Ruxanda.
Biletele pot fi achiziţionate de la Teatrul Ion Creangă şi de la distribuitori. Accesul publicului se va face prin intrarea TVR din strada Muzeul Zambaccian, începând cu ora 17.00.
Despre spectacolul „Clowns”:
Poate cineva să facă muzica să nu se audă? Ea este ca aerul, nu o poţi atinge, nu o poţi prinde. Pentru muzicieni, ea înseamnă totul. Mai ales când este vorba despre clovni, a căror bucurie este să cânte la orice instrument, oriunde, în orice moment. Aşa vorbesc, aşa se împrietenesc între ei şi cu noi. Clovnii pot schimba cea mai ursuză privire într-un zâmbet larg, iar veselia lor răsună dincolo de sala de spectacol.
Scenariul şi regia: Ştefan Ruxanda
Decor şi costume: Viaceslav Vutcariov
Distribuţia:
Morbus: Florin Gorgon-Grigorescu
Consi: Consuella Gorgon-Grigorescu
Hanso: Cătălin Gorgon-Grigorescu
Lora: Oana Sterie.