În anul 2013, TeleTrade a înregistrat o creştere puternică a activităţii sale în România, implicând inclusiv parteneri locali pentru o prezenţă activă în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa.
TeleTrade este brokerul ce promovează activ educaţia financiară în România, oferind celor interesaţi de tranzacţionare toate resursele necesare pentru a învăţa foarte bine mecanismele pieţelor internaţionale. Conform standardelor internaţionale în privinţa investiţiilor cu grad ridicat de risc, TeleTrade se implică în informarea corectă şi completă a clienţilor săi.
Cel mai tânăr client TeleTrade în România are 18 ani, în timp ce majoritatea clienţilor se situează în intervalul de vârstă 25 – 39 de ani. Vârsta nu este însă un impediment în ceea ce priveşte capacitatea de a face tranzacţii de succes, căci există conturi deschise şi de clienţi pensionari, cel mai vârstnic client în prezent având 65 de ani.
"Ne propunem să contribuim la educaţia financiară în România, având multe experienţe de succes. Mulţi tineri, printre care mă număr şi eu, au ajuns să găsească în TeleTrade un partener de încredere în tranzacţionarea pe pieţele financiare internaţionale. Unii folosesc această experienţă ca pe un extra-job, în timp ce alţii ajung să se concentreze chiar pe această activitate", declară Goldman Laszlo, Chief Image Administrator (C.I.A.) & Creative Partner TeleTrade România.
Potrivit oficialilor TeleTrade, investitorii ce folosesc serviciile companiei beneficiază de cea mai numeroasă şi profesionistă echipă de analişti, care oferă informaţii zilnice extrem de avansate pe www.teletrade-dj.ro, pe masură ce evenimentele apar pe pieţele internaţionale. TeleTrade pune un accent puternic pe această zonă, considerând că informaţia, alături de educaţia financiară, este vitală pentru succesul în tranzacţionarea pe bursele externe. Toate resursele constând în informaţii şi analize în timp real sunt gratuite.
"Nu exagerăm când spunem că avem practic o agenţie de presă a noastră, ce poate concura cu agenţiile internaţionale specializate în domeniul financiar. Diferenţa este însă că ne adresăm direct celor ce tranzacţionează şi care au nevoie de informaţii, analize şi comentarii exact atunci când evenimentele se consumă pe pieţele financiare. În plus, departamentul de analiză – de maximă importanţă în echipa TeleTrade – filtrează informaţiile de care traderii au nevoie, fără a-i asalta cu ştiri şi analize care să creeze o densitate inutilă", explică Goldman Laszlo.
TeleTrade se aşteaptă la creşteri pe piaţa românească în 2014, înregistrând lunar o creştere de 15-20% a conturilor demo deschise online. "Pe termen scurt şi mediu, TeleTrade creşte puternic şi pe segmentul de servicii pentru clienţi VIP, unde estimăm că avem deja cei mai mulţi clienţi români dintre companiile care activează pe piaţă, oferindu-le servicii unice", mai spune Goldman Laszlo. Acesta subliniază că TeleTrade are un concept de business bazat pe onoarea asiatică, acolo unde valorile sunt de neclintit, educaţia este o virtute, iar compromisurile nu sunt acceptate. Modelul de business vizează pregătirea indiferent de nivel (incepători, avansaţi, profesionişti, VIP), compania propunându-şi să creeze pentru clienţii săi contextul favorabil pentru experienţe pozitive pe piaţa de capital.
Pentru că tranzacţionarea în marjă pe Forex şi CFD pe piaţa OTC sunt concepte atractive, dar în acelaşi timp foarte riscante în lipsa unei educaţii financiare adecvate, reprezentantul TeleTrade mentionează că "o persoană care nu cunoaşte domeniul, care nu are experienţă, ar trebui să ne contacteze şi să ne solicite consultanţă, să aibă răbdare să înveţe până când va avea nivelul de pregătire adecvat; suntem printre puţinele companii care nu lucrează cu sume mici, tocmai pentru că suntem oneşti şi ne dorim clienţi mulţumiţi, iar statisticile noastre arată foarte clar că cei ce tranzacţionează cu sume mici (sub 500 USD) au şanse mari să piardă foarte uşor; ne dorim clienţi multumiţi şi profitabili pe termen lung, astfel de tranzacţii financiare nu sunt la fel ca jocurile de loterie, potrivite pentru orice persoane, chiar şi fără nicio pregătire".
Fondat în 1994, Grupul TeleTrade este o companie mondială ce oferă clienţilor o întreagă gamă de servicii şi oportunităţi, cunoştinţe ale pieţei şi suport educaţional. Cu peste 200 de filiale în 30 de ţări, TeleTrade este cea mai mare companie de profil din Asia şi Europa ce oferă o întreagă gamă de servicii în conformitate cu standardele de calitate la nivel mondial. Stabilită în Cipru, TeleTrade Europa este licenţiată şi reglementată de CySEC (Cyprus Securities and Exchange Commission) – număr de licenţă 158/11 – şi se completează cu MiFID (Directiva Pieţelor de Instrumente Financiare). TeleTrade a primit numeroase premii internaţionale ce atestă calitatea serviciilor oferite. În România, TeleTrade (www.teletrade-dj.ro) este prezentă în Bucureşti, dar şi prin partenerii locali din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa.
Avetisment de risc: Informaţiile şi comentariile prezente în acest articol nu reprezintă un sfat propriu-zis de investiţie. Tranzacţionarea în marjă pe Forex şi CFD pe piaţa OTC implică un grad înalt de risc şi ar putea fi nepotrivită pentru toţi investitorii. Există posibilitatea de a pierde toată investiţia iniţială, aşa că este recomandabil să nu se rişte mai mult decât suma pe care un investitor este dispus să o piardă. Trebuie înţelese toate riscurile implicate şi trebuie luate în calcul nivelul de experienţă şi situaţia financiară personală. Persoanele care nu înteleg pe deplin noţiunea de risc sunt sfătuite să se informeze adecvat, inclusiv adresând întrebări companiilor specializate şi solicitând consultanţă individuală.
Pentru informaţii suplimentare, se poate accesa site-ul www.teletrade-dj.ro.